Articole catastrofiste aparute in presa in perioada 15-17 Iulie 2026SURSA: Facebook

Presa a explodat în aceste zile. S-a încercat din nou inducerea ideii de panică, iar subiectul principal au fost furtunile din Vestul Europei. Unii au vorbit despre „tsunamiul pe cer”, în vreme ce alții încercau să readucă în discuție sistemul de antene HAARP, așa că vom încerca să răspundem din nou acestor afirmații.

Primul aspect este cel legat de valul de căldură din Vest. După ani de zile în care auzeam că Occidentul vrea să ne distrugă cu HAARP ca să cumpărăm de la ei, acum ce vor să facă? Să se distrugă pe ei înșiși? Valuri de căldură au apărut în această vară nu doar în Vestul Europei, ci și în America și în zona Asiei Centrale, așa că aceste fenomene nu au fost direcționate. Și nu doar atât, ci au apărut într-o poziție aproape similară cu cele din vara anului 2003, iar pentru asta e suficient să aruncăm o privire pe imaginea nr. 2, în care am comparat iunie 2003 cu iunie 2026.

Comparație între Iunie 2003 și Iunie 2026
SURSA: Climate Reanalyzer

Datele sunt extrase din arhiva europeană Era5 și sunt disponibile public și gratuit pe o multitudine de website-uri care oferă acces la aceste arhive meteorologice. Ele indică manifestări ale aceluiași tipar atmosferic, cu mici diferențe, în funcție de caracteristicile de atunci și de acum.

Al doilea aspect este cel al „tsunamiului de pe cer”. Așa ceva nu există.

În aceste zile, așa cum am semnalat și în articolele noastre, avem de-a face cu o masă de aer foarte rece, de origine groenlandeză, care dislocă un aer foarte cald, care s-a acumulat în zona Europei de Vest. Masa polară sosește datorită Blocajului Groenlandez, o poziționare a centrilor de presiune în care presiunea ridicată ajunge în zona Groenlandei, antrenând din acea regiune aerul rece. Tiparul nu este cu nimic nou, apărând extraordinar de des în ultimii ani. Acesta a fost o prezență destul de constantă în iarna ce a trecut, însă cea mai simbolică lună din acest punct de vedere a fost luna mai 2025, când Blocajul Groenlandez a apărut de nu mai puțin de 3 ori, aducând disperare în rândul fermierilor datorită episoadelor dese de grindină. Acum, tiparul apare pentru a doua oară în această vară, după apariția sa de la final de iunie, când a dislocat masa de aer cald care a adus valori de până la 40.8 grade în România.

Anticiclonul Groenlandez reprezintă așezarea care indică cea mai scăzută intensitate a vortexului troposferic. Așadar, acesta a atins acest punct la final de iunie, a încercat să recâștige acea intensitate, însă nu a reușit, iar acum centrii de presiune s-au reașezat în această poziție și nu e exclus să mai reușească de câteva ori în acest sezon cald. Furtunile care s-au format o dată cu pătrunderea masei de aer rece pe continent au fost deosebit de puternice în Europa de Vest din cauza geografiei. Masa de aer rece a sosit dinspre Marea Nordului, având o sosire frontală și foarte acumulată în acea regiune unde a întâlnit un aer extrem de cald și temperaturi ce se apropiaseră din nou de 40 de grade Celsius. Ca atare, au fost întâlnite toate cele 3 condiții ale furtunilor: aer foarte cald, aer foarte rece și umiditate (aerul a sosit dinspre mare).

Condițiile vor fi extrem de diferite în zona țării noastre. Masa de aer rece nu sosește frontal aici. Nu există o linie de furtuni care să marcheze trecerea de la foarte cald la foarte rece, ci mai degrabă o instabilizare treptată, care va începe de mâine seară, va continua pe parcursul zilei de duminică, iar masa de aer rece va sosi abia de luni spre orele serii.

Transportul de umezeală va fi unul foarte slab întrucât masa groenlandeză străbate Europa pentru a ajunge aici, fără să reușească să ducă la formarea unui ciclon mediteranean în zona Italiei. Un ciclon mediteranean ar fi ajutat din punct de vedere al precipitațiilor, dar încă nu e timpul trecut. Cel mai important aspect va fi temperatura: nu vom vedea o scădere drastică a temperaturilor de 10 grade Celsius de la o zi la alta, ci temperaturile vor scădea în câteva zile. Așadar, nu e vorba de niciun tsunami pe cer, ci de un fenomen meteo normal, adus de o așezare a centrilor de presiune care a avut loc de aproximativ 10 ori în ultimii 2 ani. Vor fi și aici manifestări mai intense, dar pe suprafețe foarte restrânse și cu siguranță nu se vor compara cu cele din Europa Vestică și Centrală, care a trecut de la un aer saharian la un aer care provine din centrul zonei polare.

La final vă mai spunem ceva: în prima imagine se poate observa un nor interesant, ce poartă denumirea de „Shelf Cloud”. Acesta este un nor specific pătrunderilor de aer foarte rece, masa polară fiind poziționată în spatele acestuia.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.