În articolele noastre, centrii de presiune ocupă un loc important, iar cu ajutorul acestei rubrici, putem să explicăm termenii pe care îi folosim.
După cum știți, pe planeta pe care traim, aerul este atras gravitațional către suprafață. Acesta este motivul pentru care există o tendință constantă de acumulare a lui sub formă de coloane de diferite înălțimi. Acestea apasă în mod diferit asupra suprafeței terestre, iar efectele variază în funcție de tipul lor.
- Centri de presiune scăzută
Atunci când vorbim de acest subiect, amintim deseori despre cicloni, însă planeta noastră are o sumedenie de centri de presiune scăzută, ceva mai slab conturați decât ciclonii, dar foarte importanți. Presiunea scăzută apare în general acolo unde există o mișcare a aerului. Aceasta oprește organizarea în coloane înalte. Centrii de presiune scăzută pot fi cicloni, depresiuni, zone de convergență sau chiar sisteme uriașe, precum Depresiunea Arabă, musonii sau chiar ITCZ, care este cel mai mare sistem al atmosferei noastre, în zona Ecuatorului.
În general, în aceste regiuni apar norii și precipitațiile, cauza fiind amestecul dintre masele de aer aflate în mișcare.
2. Centri de presiune ridicată
Acolo unde există o tendință puternică de mișcare către suprafața terestră, aerul alcătuiește coloane, care devin foarte înalte, iar presiunea crește. De cele mai multe ori, vremea se stabilizează, iar vântul dispare. Apare astfel un centru de presiune ridicată, aceștia fiind la fel de comuni ca și cei de presiune scăzută. Fie că vorbim despre anticicloni mobili, despre anticicloni permanenți sau despre faimoasele dorsale sau despre brâuri, centrii de presiune ridicată reprezintă a doua categorie prezentă în articolele noastre. Există centri de presiune ridicată aflați chiar la ceva distanță de suprafața planetei noastre, cum ar fi anticiclonul stratosferic al Emisferei Nordice, care apare atunci când radiația din zona stratosferei depășește anumite valori.
Efecte ale centrilor de presiune:
Centrii de presiune sunt atât ficși, dar și mobili, iar ei sunt cauzați de diverse procese ale atmosferei noastre. Totodată, prin extinderile sau chiar mișcările lor apar tiparele vremii și este influențat și regimul de temperaturi, iar un exemplu este cuplajul. Acesta apare atunci când 2 centri de presiune din categorii diferite sunt alăturați, iar rotația acestora imprimă aerului o direcție unică. Acesta este cazul blast-urilor polare, când alăturarea unui ciclon cu un anticiclon duce la împingerea cu putere a unei mase de aer. Aceasta pot călători mii de kilometri în câteva ore.
Un alt efect al centrilor de presiune sunt turbulențele. Atunci când avionul traversează un centru de presiune la altitudine mică, efectul mișcării aerului se resimte. Dacă traversăm un centru de presiune ridicată, zborul va fi lin, deoarece coloana de aer este stabilă, iar efectele trecerii aeronavei sunt minime. Situația este cu totul diferită atunci când traversăm un centru de presiune scăzută și cu atât mai mult dacă traversăm zona de amestec a aerului. Chiar dacă mișcarea aerului într-un astfel de centru este de jos în sus, turbulențele sunt foarte mari și sunt cauzate de traversarea unei regiuni unde aerul se amestecă cu putere.
Probabil că cel mai important efect al centrilor de presiune este ventilarea. Atmosfera planetei noastre amestecă constant aerul și probabil că dacă nu ar face-o, viața noastră ar fi foarte diferită. De-aici și un obicei pe care îl considerăm banal în viața noastră: deschiderea geamului pentru a ne aerisi locuințele.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

