Centri de presiune estimati pentru Sambata, 18 Iulie 2026, ora 13:00SURSA: Windy

Din punct de vedere al intensității, blocajul groenlandez reprezintă vârful de putere al circulației de blocaj. Practic, un anticiclon reușește să avanseze până în zona Groenlandei, în inima regiunii polare, iar regimul de presiune ridicată reușește să reziste aproape de insula înghețată, antrenând aerul din acea regiune către latitudini temperate. În cazul din această săptămână, masa de aer rece va sosi din apropierea Arhipelagului Svalbard, de la mică distanță de Polul Nord, iar regimul anticiclonic va fi extins din zona Europei și până spre estul Siberiei, blocând orice încercare de învârtire a vortexului troposferic (Imaginea 2)

Extinderea regimului anticiclonic, pe parcursul zilei de Vineri, 17 Iulie 2026
SURSA: Windy

Tiparul anticiclonului groenlandez nu apare dintr-o dată. Este rezultatul unui avans constant și tot mai puternic al centrilor de presiune ridicată care câștigă în latitudine cu fiecare încercare, iar luna Iulie a adus exact acest caracter. Anticiclonii au avansat în mod repetat către zona polară, antrenând o sumedenie de mase de aer rece, care au adus până acum cel mai rece Iulie din istoria recentă, care are șanse să bată Iulie 2004 și 2005 dpdv al temperaturii, devenind cea mai rece a doua lună a verii din ultimii 26 de ani. Și ca să facem o comparație puțin mai ciudată, Iulie 2026 este până acum mai rece decât Iunie, având o medie de 20.1 grade Celsius față de prima lună de vară care a avut 20.4 grade.

Temperaturi estimate pentru Sâmbătă, 18 Iulie 2026
SURSA: Windy

Masa de aer rece dinspre Groenlanda va sosi în Europa o dată cu ziua de Vineri (Imaginea 3), urmând să aducă un episod puternic de furtuni în vestul Europei. Prognozele de vânt realizate pentru instalațiile eoliene din Germania indică un episod de vânt semnificativ în perioada 18-20 Iulie, urmând ca masa de aer polar să se extindă către estul Europei. Va sosi și în zona țării noastre începând cu seara zilei de Sâmbătă și vom discuta despre fenomene și intensitatea acestora în zilele ce urmează, urmând să continue extinderea pe parcursul săptămânii ce urmează, conform modelărilor. Din estimările modelelor din acest moment, temperaturile ar trebui să rămână scăzute până spre 25-26 Iulie, urmând să nu fie foarte diferite față de valori pe care le-am înregistrat deja o dată cu aerul dinspre zona Scandinaviei. Nucleul de aer rece va fi bine structurat atât la suprafață, dar și în altitudine, urmând să fie dificil de „împins”, dar ne așteptăm ca o astfel de răbufnire să fie vârful acestor tentative de urcare către zona polară a anticiclonilor și să lase loc unui August cu ceva mai multă capacitate de încălzire.

Acest vortex foarte slab nu este ceva nou, el manifestându-se constant încă din Septembrie 2025. El apare pe fondul schimbărilor din ciclul solar, care a intrat pe parcursul iernii ce a trecut în faza scăderii către minimul din 2030.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.