Stratul de zapada estimat de modelul european pentru data de 17 Noiembrie 2026SURSA: WxCharts

Pe parcursul zilei de ieri, rularea de zi a modelului european a arătat un scenariu distractiv, dar totodată foarte interesant de analizat: Viscol în Oltenia.

Este fără îndoială o exagerare, întrucât precizia modelărilor abia merge până la finalul actualei săptămâni. Ceea ce vedem după aceea sunt în principiu scenarii, iar acesta este unul foarte interesant. Modelele care analizează vortexul polar sunt în acord asupra ideii că va mai urma o slăbire a acestuia, situație pe care am menționat-o și în articolul trecut. Astfel, e foarte probabil ca un nou anticiclon de blocaj să se dezvolte în jurul datei de 10-12 noiembrie 2026, așa cum putem vedea și în rulările acestora.

Acest al doilea anticiclon are șanse să aducă un nou episod de ploi, situație despre care am vorbit în estimarea lunii noiembrie, când am menționat că e posibil ca acest al doilea context să ducă luna noiembrie peste medie din punct de vedere al precipitațiilor. Cu noua slăbire estimată după încheierea primelor zece zile ale lunii noiembrie, acest al doilea context ar putea să sosească în jurul datei de 15-17 noiembrie, iar modelul european face ceva normal: Îl plasează tot în zona țării noastre, mizând pe persistența aranjamentului centrilor de presiune. Acesta e contextul pentru care modelul estimează condiții pentru transformare în ninsoare, mizând pe scăderea temperaturilor și pe scăderea duratei zilei și implicit a temperaturii medii până atunci.

Șansele de viscol la jumătatea lui noiembrie sunt extrem de reduse, însă din această estimare trebuie să înțelegem că sunt șanse să mai existe un context precum cel din aceste zile: Ciclon blocat, care să aducă ploi importante cantitativ și vânt, iar pauza din a doua parte a acestei săptămâni pare să fie doar una temporară. Modelul american are la rândul său o abordare similară, în care plasează un anticiclon în nord-vestul Europei spre mijlocul lunii.

La finalul acestui articol adăugăm faptul că nu trebuie să uităm persistența acestui tipar. Pe timpul verii din acest an, centrii de presiune au avut poziționări cu durate îndelungate, existând cazuri precum cel din iulie și august în care așezarea lor nu a avut schimbări foarte mari pe parcursul a două luni, nefiind exclus să vedem astfel de comportamente și pe timpul toamnei.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

 

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.