În aceste ore are loc faza cea mai intensă a încălzirii stratosferice din zona Polului Nord. Pe anumite porțiuni, vânturile care compun vortexul polar se vor opri, apoi vor începe să bată din sens invers.
În imaginea 1, putem vedea structura polară enormă a vortexului. În mod normal, aceasta este asemănătoare unui cilindru, dar în aceste zile, indică multiple torsiuni și scindări datorate problemelor de funcționare. Acestea par să afecteze zona de deasupra Siberiei și chiar dacă am mai trecut prin astfel de fenomene, în toamna lui 2026 se depășește recordul. Poate să pară plictisitor, fiind un fenomen care se întâmplă în altitudine, deasupra polului nord, dar îl menționăm deoarece încălzirile stratosferice aduc multe efecte, atât directe, dar și indirecte.

Primul efect va apărea în zilele următoare. Circulația europeană se degradează și un nou blocaj apare în zona Groenlandei. Acest anticiclon va antrena o nouă masă de aer rece către continentul european (Imaginea 2), a doua pe parcursul acestui noiembrie, în condițiile în care prima abia părăsește țara noastră în aceste zile, iar aici încep scenariile. Majoritatea modelelor estimează că nucleul de aer rece nu va zăbovi mult în zona noastră din cauza intensificării circulației. Viteza vânturilor care compun vortexul e așteptată să crească și într-adevăr, aceasta e varianta cu cele mai multe șanse de a deveni realitate.

În imaginea 3 putem vedea estimarea modelului european, iar aici lucrurile devin interesante. Cu toate că suntem de acord că fiind aproape de cea mai lungă noapte din an, e normal să vedem o ieșire din zona de record inferior, vom urmări cu atenție felul cum va reveni viteza vânturilor. Încălzirea stratosferică va duce la probleme de structură, așa că nu ne-ar mira să vedem doar o revenire, iar media perioadei să fie foarte greu de atins. Vortexurile similare au ajuns la 35-38 m/secundă, iar apoi s-au blocat din nou, înspre a doua jumătate a lunii Decembrie, aducând răbufniri ale iernii. O urcare greoaie ar fi un prim semn în această direcție, al doilea fiind chiar pragul pe care va reuși să îl atingă.

Urcarea este și motivul pentru care ne așteptăm ca perioada rece să ia o pauză în a doua jumătate din Noiembrie și poate prima jumătate din Decembrie, în care circulația atlantică ar trebui să domine iar temperaturile să fie peste medie, dar scenariile se pot schimba rapid dacă observăm sincope la procesul de revenire a intensității.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

