Temperaturi estimate pentru Vineri, 26 Iunie 2026SURSA: Windy

Ziua de astăzi ar trebui să fie ultima, până spre jumătatea săptămânii viitoare, în care temperaturile vor rămâne sub pragul caniculei. Modelul european estimează o zi de vineri caldă, cu temperaturi peste medie, care vor atinge 34 de grade în Câmpia de Vest. Aerul foarte cald, de origine sahariană, este prezent în Câmpia Pannoniei, iar de acolo este transportat către zona de vest a țării noastre. Din acest motiv, maximele vor fi ridicate și în Depresiunea Transilvaniei, unde vor ajunge la valori de 33 de grade Celsius, iar ceva mai bine va fi în Est.

Moldova este sub un flux ce aduce aer dinspre nordul Europei, dinspre zona Țărilor Baltice. Aici, aportul de aer foarte cald este mai mic și din acest motiv și maximele sunt ceva mai reduse: 31-32 de grade Celsius, valori regăsite și în zona de est a Munteniei, în timp ce vestul regiunii și Oltenia sunt puțin mai calde. Răcoare va fi pe litoral: 26 de grade Celsius pe fondul unui flux de aer dinspre Marea Neagră, care aduce temperaturi demne de zonele nordice ale Europei în mod normal.

Temperaturi estimate pentru Sâmbătă, 27 Iunie 2026
SURSA: Windy

Acest transport de aer marin se va intensifica pe parcursul zilei de sâmbătă, când valorile vor începe chiar să scadă. Spre prânz, maxima zilei va fi similară, urmând să scadă pe parcursul după-amiezii. Contextul va fi ajutat și de ușoare intensificări ale vântului, iar intensificarea transportului de aer dinspre Marea Neagră va duce la valori puțin mai scăzute decât cele de vineri în sud și Est. În Vest, situația este extrem de diferită, iar temperaturile vor urca cu 2-3 grade Celsius, către maxime de 37 și poate chiar 38 de grade Celsius.

Temperaturi estimate pentru Duminică, 28 Iunie 2026
SURSA: Windy

Începând de duminică, aerul fierbinte mai face un pas și ajunge în zona Europei Centrale și Estice, iar de acolo este transportat și către regiunile estice. Astfel, maximele urcă la 34-35 de grade în sudul și estul țării, în timp ce prin nordul Moldovei începe să pătrundă nucleul principal al valului de căldură. Astfel, Botoșaniul atinge 36-37 grade Celsius. Temperaturile urcă și în Dobrogea, unde transportul de aer marin se oprește, iar vântul începe să bată dinspre continent către mare. Totuși, litoralul rămâne cu valori de temperatură acceptabile, care ar trebui să urce la 30-31 grade Celsius de luni, pe măsură ce aerul saharian va pătrunde în zona Munteniei, iar temperaturile vor urca la 37-38 grade Celsius.

Precipitații estimate până Duminică 28 Iunie 2026
SURSA: Windy

Avansul aerului dinspre Marea Neagră va duce la un episod de vreme instabilă în Oltenia. Acolo, transportul de aer bogat în umiditate va duce la câteva furtuni mai răzlețe ce se vor forma pe parcursul zilelor de vineri și de sâmbătă. Din păcate, acestea vor aduce mai mult un spectacol electric decât precipitații, condițiile fiind nefavorabile pentru un episod de precipitații important. Presiunea va crește, pe măsură ce un anticiclon slab, care transportă masa de aer saharian, va sosi și în zona țării noastre. Astfel, cantitățile de apă vor fi mici și pe arii restrânse.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.