Temperaturi estimate pentru Joi, 20 August. Model americanSURSA: Windy

În comentarii, am primit foarte multe întrebări cu privire la acest subiect.

Pentru a doua jumătate a săptămânii ce urmează, modelările deterministe (GFS și ECMWF) indică apariția unui ciclon atlantic puternic. Centrul de presiune va sosi din zona Islandei pe continentul european, urmând să aducă ploi importante cantitativ în jumătatea vestică a Europei. Totuși, ceea ce surprinde modelele nu este scenariul, ci intensitatea. Centrul de presiune are o intensitate de 990 mbari, destul de ridicată pentru luna august, însă astfel de cicloni nu sunt neobișnuiți pentru toamnă.

Întrucât ciclonul va fi poziționat la vest de țara noastră, rotația acestuia va duce la antrenarea de aer cald, dinspre nordul Africii către țara noastră, ocazie cu care rulările modelărilor încep să difere, iar unele dintre acestea au indicat temperaturi de 42 grade Celsius. Intervalul la care apar acestea este unul destul de îndepărtat, situat în afara zonei de precizie a modelelor, însă cât de probabil este un astfel de scenariu?

A doua jumătate a lunii august aduce de obicei condiții foarte favorabile pentru căldură în țara noastră. Acestea apar pe fondul apropierii de minimul anual al vortexului troposferic, însă acestea nu sunt condiții pentru extreme, ci mai degrabă pentru o căldură latentă, specifică finalului de vară. De obicei sunt extrem de rare cazurile în care o vară nu reușește să aducă extreme de temperatură în perioadele mai uzuale, cum ar fi prima jumătate a lunii iulie și reușește să aducă astfel de valori la final de august, iar asta par să sugereze și rulările modelelor. Astfel, pare să se contureze o săptămână în care se va încălzi. Temperatura ar trebui să depășească treptat pragul caniculei, urmând să se situeze probabil spre valori de 38-39 grade Celsius, iar acesta e scenariul indicat de ambele modele. Valori mai ridicate apar doar spre finalul săptămânii și asta doar în anumite rulări ale modelului american, în timp ce alte rulări indică chiar furtuni și răcorire.

Maxima acestei veri este cea de 41.2 grade Celsius, înregistrată la începutul acestei veri, valoare situată aproape de cea de 40.8 grade Celsius, înregistrată la final de iunie, iar circulația centrilor de presiune nu indică apariția unui val de căldură prelungit în săptămâna ce urmează, ceea ce ne face să bănuim că urcarea temperaturii se va opri pe la valorile menționate mai sus. Nu știe nimeni care va fi valoarea exactă și oricând e posibil să ne înșelăm, însă preferăm să mergem pe ideile logice. Valurile de căldură necesită condiții de acumulare, la fel ca și cele de frig pentru a aduce valori extreme.

Vom mai discuta despre acest subiect în zilele următoare. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.