Temperatura. Diferente fata de medie in perioada 10 Iunie - 10 August 2026SURSA: Facebook

Masa de aer polar care va sosi în aceste zile este una de dimensiuni continentale, acoperind aproape întreaga Europă de Est, dar și părți din vestul Asiei. Cu toate că sosirea acesteia pare impresionantă pentru luna august, mai ales întrucât în anii trecuți număram pe degete aceste intervale de răcire, în vara actuală, ele s-au repetat.

Vara anului 2026 a adus un tipar destul de fix, în care oscilațiile au fost destul de reduse. Aerul polar a circulat dinspre nordul continentului către sud-estul său, iar aerul foarte cald, din nordul Africii s-a extins către regiunile vestice. Țara noastră a fost prinsă la jumătate, iar ultimele 2 luni au adus un mozaic interesant (Imaginea 1), în care jumătatea de est a avut parte de o vară extrem de apropiată de normal, în timp ce jumătatea de vest a avut parte de o vară mai caldă, cu o maximă ce a ajuns la 41,2 grade Celsius înregistrate la Săcuieni, în jud. Bihor. Această circulație a maselor de aer a făcut din lanțul carpatic o barieră importantă în calea aerului cald, care a avut dificultăți semnificative în a avansa către jumătatea de est, dar în același timp a îngreunat și avansul maselor de aer polar, lăsând Câmpia Panoniei sub influența aerului nord-african care s-a extins cu ușurință în Câmpia de Vest.

Precipitații. Diferențe față de medie în perioada 10 Iunie - 10 August 2026
SURSA: Facebook

Din păcate, această direcție a maselor reci a adus o medie a precipitațiilor care a scăzut rapid. Iunie s-a situat aproape de normal, în vreme ce iulie a fost secetoasă, aducând doar 63 de litri dintr-o medie de 70, însă precipitațiile au fost răspândite foarte neuniform. Cu circulația atlantică aproape absentă și cu aerul polar care a pătruns pe o direcție tangențială, Europa nu a excelat nici măcar la cicloni mediteraneeni, așa că pe zone vaste de pe continent s-a instalat seceta (Imaginea 2), situație care se poate observa mai ales atunci când discutăm de debitul râurilor și al cursurilor de apă.

Situația este destul de asemănătoare cu vara anului 2003, când distribuția precipitațiilor și extinderea secetei au fost similare, iar luna august a fost una caldă.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

 

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.