Actuala degradare a vortexului polar de la începutul lunii Noiembrie pare să aducă până în acest moment condiții bune pentru țara noastră. Actualul blocaj reprezentat de Anticiclonul Est-European și ale sale depresiuni care merg în sens invers va lua sfârșit, iar puterea anticiclonică se va muta înspre vestul continentului.
Pentru România, această schimbare este una de bun augur, întrucât blocajele din vestul Europei sunt ceva mai productive din punct de vedere al precipitațiilor. În acest moment, modelul climatic american merge pe apariția unui anticiclon de tip S-G, poziționat în Marea Nordului sau chiar de tip ATR (Imaginea 1), poziționat deasupra Marii Britanii în săptămâna ce urmează, urmând ca acesta să aibă șanse să evolueze și mai favorabil. Pe măsură ce slăbirea vortexului atinge punctul maxim, acesta ar putea evolua către un episod de blocaj groenlandez în săptămâna a doua din Noiembrie, tipar care ar avea șanse să accelereze recuperarea deficitului de precipitații.
Există și condiții, din păcate, pentru acest scenariu. Trebuie ca slăbirea „vârtejului polar” să se oprească aici și spunem asta întrucât, începând din această dimineață, modelul european a început să avanseze și scenariul unei scindări. ECMWF continuă să reducă viteza vânturilor zonale, ajungând cu valorile estimate la cifre aproape negative (Imaginea 2). Un astfel de scenariu e posibil, cifrele negative însemnând inversarea sensurilor vânturilor care mărginesc masa de aer rece de la pol, însă un astfel de scenariu nu este favorabil pentru țara noastră.

Niciodată în istoria măsurătorilor efectuate de umanitate nu a apărut un astfel de fenomen, așadar nu avem niciun caz de comparație, întrucât de când se fac măsurători nu s-a produs vreodată un fenomen de scindare în luna Noiembrie. Acestea sunt complet normale în special pentru partea a doua a iernii, însă ar fi prima dată de când există măsurători când fenomenul ar apărea atât de timpuriu. Cu toate că sună interesant, scindarea vortexului nu a adus de obicei condiții favorabile în zona României, fiind mai degrabă vorba despre o ruptură majoră într-un sector al vortexului, pe unde se pierde o masă foarte mare de aer rece care de obicei avansează către zona tropicală. Scindările vortexului au adus de obicei o vreme secetoasă în zona țării noastre, întrucât aerul cald este împins puternic către sud de masa de aer rece, lipsind acel amestec dintre cele două care aduce precipitațiile și chiar ninsorile în timpul iernii. Din această cauză ierni precum 2020/2021 care au adus scindări ale vortexului au fost extrem de secetoase.
Cu alte cuvinte, sperăm ca intensitatea să rămână peste zero pentru ca acei anticicloni reprezentați cu culoarea roșie în imaginea 1 să rămână la dimensiunile din estimare, iar influența lor să nu devină prea puternică față de ceea ce este nevoie. În acest moment, modelul european este cel care efectuează schimbări agresive, așa că sperăm să fie doar o exagerare, iar rulările din zilele următoare să aducă o creștere a vitezelor.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți.

