Instabilitatea atmosferică și-a făcut ieri apariția. Deși nu au apărut pe suprafețe foarte extinse, furtunile au adus și episoade de grindină, așa cum au fost cele din județul Prahova.
Situația de vineri, 8 mai 2026 nu va fi foarte diferită. Deși ploile au loc și la această oră și vor continua pe zone restrânse toată ziua, furtunile vor debuta tot în cursul după-amiezii, fiind nevoie de efectele energiei solare pentru formarea acestora. Zona de răspândire va fi ceva mai estică decât ieri. Acestea vor debuta în jumătatea de est a Depresiunii Transilvaniei, urmând ca în jurul orelor 16-17:00 să apară și în zonele montane.
După acestea, se vor extinde spre jumătatea nordică a Moldovei și în Republica Moldova. Pe seară, înspre ora 18:00 vedem instabilitate și în sudul Moldovei, pe areale restrânse.
Odată cu orele 17:00-18:00, furtunile devin posibile și în zona de sud-est, inclusiv în zona capitalei, unde condițiile vor fi favorabile pentru vreme instabilă până după miezul nopții. La finalul zilei, cantitățile și distribuția precipitațiilor ar trebui să fie apropiate de cele din imaginea atașată. Nu discutăm despre furtuni spectaculoase, precum cele din imaginile pe care le vedem de obicei pe internet, ci despre unele tipice pentru debutul sezonului, însă acestea beneficiază de nuclee de aer rece mai ales în altitudine, așa că din păcate vom continua să vedem și manifestări extreme pe alocuri. Acestea pot să fie sub forma grindinei de mici dimensiuni, sub forma manifestărilor vijelioase ale vântului sau chiar și nori de tip pâlnie.
Furtunile ar trebui să se liniștească pe parcursul nopții.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

