Rezumat:
Debutăm o săptămână care va începe cu o răcire, dar care va fi caldă în ansamblu. Intervalul cu temperaturi excedentare ar trebui să apară începând de miercuri, iar încheierea sa ar putea fi duminică sau spre jumătatea săptămânii ce urmează, iar tiparul urmează să aducă și ceva ploi pe care modelările le estimează în principal pentru jumătatea de nord a țării. Mai multe detalii regăsiți în articol.
Centri de presiune:

Tiparul european a început o tranziție care dă ceva bătăi de cap estimării modelărilor. După o vară cu o circulație predominant pe latitudine, în care regiuni din Europa au alternat între aerul dinspre Sahara și cel dinspre zona polară, acum se observă primele schimbări. Avem ceva așteptări cu privire la rezultatul către care trebuie să ne ducă această tranziție, dar până nu se confirmă, e incorect să discutăm despre acestea.
Anticiclonul Azoric a crescut în extindere și intensitate, iar activitatea sa este vizibilă acum în zona Atlantică, spre deosebire de vara de până acum, când acesta a fost mai mult absent, dar totodată Europa rămâne sub influența Anticiclonului Groenlandez sau mai bine spus a anticiclonilor din zona polară. Aceștia continuă să antreneze aer rece, doar că direcția acestuia se schimbă. Activitatea din zona polară duce la formarea unor cicloni în zona de nord a continentului european care cuplează cu anticiclonii, iar aceasta este rețeta pentru pătrunderea de aer polar de la începutul săptămânii pe care modelările au intuit-o greu.
Din păcate, pentru a doua parte a săptămânii avem iarăși o retragere spre vest a anticiclonilor din Atlantic, context ce a mai apărut de 2 ori în timpul acestei veri și a coincis cu pătrunderea aerului polar în Europa de Vest și a aerului de origine tropicală în estul continentului, însă importanța cea mai mare este pentru ziua de duminică, când o masă de aer polar pare să încheie acest interval, context care necesită detaliere, așa că îi vom dedica un nou articol.
Temperaturi:

Săptămâna debutează cu o repartiție deja uzuală a temperaturilor (Imaginea 3). În Moldova și Muntenia, valorile ajung la 30-31 grade Celsius, în vreme ce Oltenia e puțin mai caldă (32 de grade). Pe litoral e răcoare, cu maxime care se apropie rar de 30 de grade Celsius, în vreme ce Câmpia de Vest a fost și este centrul căldurii, cu valori aproape de pragul de caniculă.

Marți, pe parcursul zilei, o masă de aer polar va străbate țara noastră, iar sosirea este una spectaculoasă, vizibilă și pe hărțile de temperatură la ora maximului diurn (Imaginea 4). Temperaturile scad puternic în jumătatea de nord, unde valorile se apropie de 20 de grade Celsius, însă efectul este mult mai redus în jumătatea sudică. Acolo masa de aer rece ajunge mai greu, iar centrii de presiune se reorganizează rapid de la o așezare ce favorizează aerul polar la una care favorizează aerul tropical.

Din acest motiv, valorile se opresc rapid din scădere și revin ușor pe parcursul zilei de miercuri (Imaginea 5). În sud și vest, maximele ating 30 de grade Celsius, iar jumătatea de nord câștigă câteva grade față de ziua de marți.

Creșterea continuă și joi (Imaginea 6), iar vestul țării trece rapid pragul de caniculă, iar celelalte regiuni sunt în urmă, dar nu cu mult. Singura regiune cu valori sub 30 de grade rămâne Dobrogea, aflată sub influența Mării Negre.

Transportul de aer dinspre zonele tropicale continuă, dar temperaturile se mai domolesc puțin pe parcursul zilei de vineri (Imaginea 7). Din păcate acest lucru nu e valabil pentru Câmpia de Vest, unde valorile mai câștigă puțin, atingând 37-38 grade Celsius.
Pe parcursul zilei de sâmbătă, valorile mai cresc puțin în toate regiunile, iar motivul este apropierea unei mase de aer rece de zona țării noastre. Vom discuta în următorul articol despre finalul săptămânii, întrucât există mai multe scenarii care diversifică puțin variantele, existând șanse pentru continuarea încălzirii, dar totodată și pentru o răcire în ziua de duminică, iar momentul este la marginea intervalului de precizie al modelelor deterministe.
Precipitații:

Aici estimările sunt similare, indiferent de modelul folosit (Imaginea 8) (Imaginea 9). Ne așteaptă o săptămână caldă, în care singura sursă de precipitații va fi un ciclon mediteranean, care va sosi pe o traiectorie ce va avantaja nord-vestul și nordul țării. Atât GFS, dar și ECMWF estimează o repartiție similară a precipitațiilor, modelul american adăugând și șanse pentru un episod de „picurare” prin Câmpia Română și Dobrogea.

Ce e important să știm despre ciclonul mediteranean? Acesta va sosi la o oră foarte matinală și din acest motiv furtunile vor fi o raritate. Centrul de presiune mediteranean va sosi în jurul orei 2 dimineața, în ziua de marți, urmând să aducă ploi, iar primele furtuni se vor forma abia după ora 13:00, în zona de est a Depresiunii Transilvaniei și prin Moldova.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

