Nu mai e mult până la următorul sezon rece. Anticiclonul stratosferic a început deja să slăbească, urmând să se disipe în a doua jumătate a lunii august. Va lăsa locul unui nou vortex, care va începe să se formeze în prima parte din septembrie, urmând ca până la 1 octombrie să se extindă puternic către zona stratosferei, iar această descriere este cea a unui ciclu perfect normal și natural, care are loc în fiecare an în emisfera nordică, dar și în cea sudică, pe parcursul primăverii de la noi.
Probabil că acest întreg ciclu de fenomene i-a declanșat pe mai mulți jurnaliști, care s-au gândit să fure puțin startul, în speranța unor mult dorite vizualizări. Acesta este și motivul pentru care mai multe televiziuni deja au publicat prima știre cum că vine iarna grea. N-au învățat nimic desi a mai trecut un an și nici nu au respect pentru urmăritori, ci e doar o goană după încasări pentru ei, în care faptul că anunță fenomene închipuite nu mai contează.
Dacă ar fi existat măcar un pic de documentare, ar fi observat că în acești ani, iarna care a urmat a fost mai degrabă scurtă și centrată pe prima jumătate calendaristică a sa. Nicidecum nu s-a pus problema de vreo iarnă grea, dar asta nu e important pentru ei.

Din urmă vine al doilea articol catastrofist, al celor de Antena 3, care citează o pagină de Facebook destul de catastrofistă. În text, se explică cum fenomenul El Nino care se dezvoltă în aceste momente va perturba vortexul polar, urmând să permită maselor de aer foarte rece să coboare în zona Europei, deci o a doua opinie că vine iarna grea.
Dragilor, iernile sub influența El Nino intens sunt scurte. Dacă aruncăm o privire pe ultimele 2 ierni cu această influență (2015/2016 și 2023/2024), putem observa cu ușurință un februarie foarte cald și chiar record în cazul lui 2024. Așadar, ultima lună de iarnă, care în 2026 a adus manifestări de iarnă a fost una care poate fi încadrată cu ușurință la primăvară în iernile sub influența unui El Nino puternic. Asta NU înseamnă iarnă lungă. Totodată, aruncând o privire pe aceleași date, putem observa prezența unei toamne foarte calde, care a persistat până spre jumătatea lunii noiembrie. Așadar, iarna grea a avut în realitate doar câteva manifestări prin ianuarie.
Goana după vizualizări cu orice preț i-a făcut pe autorii analizei și pe cei care i-au citat să omită ceva banal: Vortexul este un fenomen CICLONIC, fiind poreclit „cel mai mare ciclon de pe planetă”. Ca atare, o gheață polară redusă îl susține, contribuind la o intensitate peste medie a sa, nicidecum să-l destabilizeze. Nici asta nu a contat pentru autori din păcate.
Așadar, nici n-am ajuns la jumătatea verii, că deja suntem anunțați că vine o iarnă grea, deși avem 2 ierni sub El Nino intens în ultimii 10 ani și niciuna nu a fost grea sau lungă.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

