Sfârșitul săptămânii care tocmai a trecut a fost marcat de contextul ciclonului mediteranean, format la jumătatea săptămânii. Acesta s-a disipat, iar sistemele noroase au ajuns în zona țării noastre și, deși mult mai slabe decât se estima, acestea au reușit să aducă câteva serii de ploi, cu cantități ce au reușit să ajungă chiar la 70 de litri/mp în sud-estul României. Acestea vor părăsi teritoriul național, urmând să avanseze în zona Mării Negre, unde va avea loc din nou ciclogeneza.

Procesul este susținut de masa de aer rece care a sosit în zona țării noastre, urmând să se formeze un nou centru de presiune destul de dezvoltat în altitudine, așa cum putem vedea în imaginea 2, unde este prezentată anomalia din zona geopotențialului de 500 hPa (Imaginea 2). Acesta este un nivel de presiune atmosferică aflat la o altitudine de aproximativ 5,5 km. Practic, la acest nivel, presiunea va fi scăzută comparativ cu valorile normale, ceea ce indică faptul că în zonă va fi un ciclon, însoțit de o masă de aer rece ruptă din zona polară, ce poartă denumirea de cut-off, care va întreține fenomenele de la suprafață.
Pe parcursul acestui proces, bazinul Mării Negre va avea parte de vânt, cu rafale ce pot ajunge și la 75-80 de km/h în nord, în apropiere de Odesa. Vântul va bate și în apropierea țărmului românesc, dar vitezele la rafală vor fi ceva mai reduse, urmând să atingă 60-65 de km/h, iar marea va fi agitată, cu valori ce vor putea ajunge la 1,8 metri înălțime în larg și vor pune probleme activității din porturi. Pe uscat, vântul se va resimți în estul României (Imaginea 1).
În zona centrală și sudică a Moldovei, acesta va atinge 35-45 de km/h și cu cât ne apropiem de mare, vitezele vor fi mai ridicate. În estul Bărăganului, rafalele vor atinge 40-45 de km/h, iar în zona Dobrogei vor atinge 50 de km/h. Episodul de vânt va atinge intensitatea maximă spre orele prânzului și ar trebui să scadă rapid în intensitate odată cu lăsarea serii, pe măsură ce noul ciclon format în Marea Neagră va găsi un culoar prin care să avanseze către nord-est spre jumătatea estică a Ucrainei și sudul Rusiei. Vântul ar trebui să mai apară în zona țării noastre spre finalul săptămânii, dar vitezele la rafală vor fi mai mici, iar episoadele vor avea o durată de timp mai redusă.
Un aspect interesant este faptul că deși va exista o aprovizionare cu umiditate din zona Mării Negre, ciclonul nu va aduce cantități de precipitații deosebite nici măcar o dată cu părăsirea bazinului Mării Negre. În estul Europei, in zona Ucrainei, modelele așteaptă cantități de 7-10 litri/mp și mai degrabă furtuni cu trăsnete și fulgere pe parcursul zilei de marți, care ar trebui să lase cantități modeste, similare cu cele care au căzut prin vestul țării noastre.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

