Debutăm o săptămână care conține o răsturnare moderată a tiparului, fenomen ce are efecte profunde în regiunea noastră. Situată aproape de jumătatea Emisferei Nordice, România a beneficiat întotdeauna de pe urma fazelor moderate ale tiparelor, iar asta nu ar trebui să surprindă pe nimeni, ținând cont de poziționare. Perturbațiile puternice sunt cele care aduc situații atipice în clima noastră, iar asta se vede foarte bine pe timpul unor ierni care au ieșit destul de calde, așa cum a fost 2020/2021, venită după cel mai puternic anticiclon din istoria măsurătorilor.
Acum însă, suntem în latura opusă. Tiparul european se va degrada ușor, iar urcarea timidă a anticiclonilor va duce la o săptămână care debutează cu maxime aproape de 40 de grade și se încheie cu maxime sub 30 de grade Celsius, tipice mai degrabă pentru luna Mai și poate chiar pentru Aprilie. Pentru o astfel de modificare va fi nevoie de o cantitate sesizabilă de aer rece, iar acest aer rece va duce la creșterea unui parametru important: Forfecarea. Acesta este un fenomen foarte des întâlnit în zona țării noastre, care este caracterizat prin serii de vânturi care își schimbă foarte rapid direcția, fie că vorbim despre direcție pe verticală sau pe orizontală. Asta se întâmplă datorită unei atmosfere calde în care se strecoară aer rece, declanșând contrastul între cele două mase. Aerul circulă cu viteză, iar creșterea forfecării aduce vânt și la suprafață.
Din această cauză, vântul se va întoarce în peisaj în săptămâna ce urmează, crescând în intensitate de la o zi la alta. Vom debuta cu ziua de astăzi, care va fi extrem de liniștită din acest punct de vedere. Masa de aer sahariană este stabilă, iar cerul este mai mult senin. Prima apariție va fi în ziua de Marți, când vântul va începe să bată în zona Moldovei. Vitezele vor fi inițial mici la rafală (sub 40 de km/h), dar se va extinde, urmând să atingă 50 de km/h în zona Curburii. Pe seară va sosi și un al doilea nucleu de aer rece, așa că vântul va crește în intensitate și în zona Câmpiei de Vest. Miercuri, vântul va debuta chiar de dimineață în zona Bucureștiului cu viteze de până la 60 de km, iar pe seară va cuprinde tot sud-estul cu viteze ceva mai reduse.
Până aici, nimic important. Avem o masă de aer sosită dinspre Atlantic, destul de caldă și ea. Adierea vântului va fi importantă, iar vitezele crescute le vom vedea doar în episoadele de furtuni în prima parte a săptămânii. Situația se va schimba însă în a doua parte odată cu sosirea aerului dinspre Scandinavia, care va fi semnificativ mai rece. Zilele de Joi și Vineri vor aduce tot viteze de 40-50 de km/h și episoade de vânt regionale intercalate cu pauze. De Sâmbătă, odată cu pătrunderea semnificativă a masei de aer scandinave, vântul se va extinde la nivel național, cu viteze ce vor ajunge 60-65 de km/h, urmând să atingă vitezele cele mai mari probabil în ziua de Duminică, când am putea avea parte de rafale cu 70 km/h în sudul Moldovei. Așa cum am spus și în articolele trecute, vom urmări fenomenele și vom reveni cu actualizări ori de câte ori vom vedea o situație de risc pe parcursul acestei săptămâni.
În imaginea atașată putem vedea estimarea modelului european pentru ziua de Sâmbătă, pe care am considerat-o cea mai reprezentativă. Săptămâna va aduce foarte multe schimbări ale vântului chiar și de la o oră la alta, așa că ne-a fost greu să le surprindem în imagini.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

