Deși vara a trecut, din punct de vedere al circulației centrilor de presiune nu putem spune încă asta. Aceștia continuă să aibă momente de blocaj, urmate de câte o săptămână de circulație apatică, iar asta se vede cel mai bine în ceea ce privește temperaturile.
Jumătatea lui septembrie 2026 ne regăsește încă cu un tipar pe care-l cunoaștem foarte bine. Franța are parte de temperaturi de 30-31 grade Celsius și chiar 32 de grade pe țărmurile Mediteranei. Sunt valori foarte mari pentru o țară cu o climă atlantică, unde valorile trebuiau cu greu să treacă de 20 de grade în această perioadă. În același timp, în Balcani avem parte de o masă de aer polar instalată, care continuă să aducă temperaturi sub medie, iar dacă ne uităm la septembrie prin România, remarcăm un regim de precipitații deficitar.
Septembrie 2026 este până acum pe locul 2 în top cele mai secetoase luni din 2000 și până acum. Media lunară este de 13.6 litri/metru pătrat și este depășită doar de septembrie 2010, care a adus 10 litri. Nici distribuția acestora nu este una favorabilă, având regiuni din estul țării care au depășit media lunară, în timp ce în alte regiuni din zonele vestice nu a plouat mai deloc. Anticiclonii continuă să ocupe jumătatea sudică a Atlanticului, dar în același timp nu sunt suficient de intensi încât să blocheze circulația, iar prin acest comportament privează Europa Vestică de precipitațiile dinspre ocean, situație care continuă să se resimtă și în Câmpia de Vest în mod special, continuând deficitul.
Am avut ieri ocazia să citim un articol din SUA, unde un titlu enorm spunea că actualul fenomen El Nino este cel mai puternic din ultimii 2000 de ani, iar mulți îl găsesc ca explicație pentru tiparul actual, deși circulația din Europa nu a reușit să se schimbe de la final de iunie și este una asemănătoare cu alți ani care nu au avut fenomen El Nino. Atunci, schimbarea a venit în septembrie și sperăm ca acest lucru să se concretizeze și acum și nu doar în ceea ce privește temperaturile. Nu vom reuși să vedem o diferență până când nu vom vedea măcar o concretizare a blocajelor, întrucât la eliberarea circulației atlantice încă nu îndrăznim să ne gândim, dar măcar să putem depăși acest echilibru al unei zone polare prea intense ca anticiclonii să poată urca, dar care e prea slabă pentru a-i putea împinge spre sud și a face loc Atlanticului.
În aceste condiții, probabil că perioada cea mai de interes va fi 21-25 septembrie, iar felul cum va evolua acel context, dar și blocajul est-european ce îi urmează, va defini luna septembrie. Parca abia am incheiat cu o luna August care a recuperat din precipitatii pe ultima suta de metri, ca vedem aceeasi tendinta si la prima luna de toamna.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

