Temperaturi estimate pentru Vineri, 22 Mai 2026SURSA: Windy

Ne așteaptă un sfârșit de săptămână dominat de acest episod de circulație estică. Vremea va fi înnorată în mare parte din țară și din când în când va ploua. Excepție de la aceste condiții va fi zona de vest și nord-vest a țării, unde vremea va fi însorită și temperaturile ceva mai ridicate.

Sfârșitul de săptămână debutează în aceste condiții, iar ziua de vineri aduce temperaturi moderate în majoritatea regiunilor. Acestea se încadrează între 17 și 23 grade Celsius în Moldova, Muntenia, Dobrogea și Depresiunea Transilvaniei, unde cerul va fi înnorat, iar umiditatea ridicată. Aerul continuă să circule aici dinspre zona Mării Negre către țara noastră, urmând ca ploile să își facă apariția, însoțite ocazional de manifestări de instabilitate atmosferică. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor ajunge la 50-55 de km pe oră la rafală.

În contrast, regiunile din vest și nord-vestul țării vor fi sub influența unor anticicloni. Vremea va fi în mare parte însorită, iar temperaturile vor fi semnificativ mai ridicate, urmând să atingă valori de până la 26 grade Celsius. Ploile vor apărea doar excepțional, însă va bate vântul și în aceste regiuni, însă vitezele la rafală vor fi ceva mai reduse (45-50 km/h).

Temperaturi estimate pentru sâmbătă, 23 mai 2026
SURSA: Windy

Sâmbătă, temperaturile vor mai câștiga câte 1-2 grade în majoritatea regiunilor (Imaginea 2), iar zona de instabilitate cauzată de transportul de aer umed se va restrânge. Astfel, ploile vor apărea în sudul Moldovei, în zona Câmpiei Române și prin Dobrogea, dar și prin sudul Depresiunii Transilvaniei. Vântul va avea din nou intensificări, urmând să atingă 60-65 de km/h în zona curburii.

Temperaturi estimate pentru duminică, 24 mai 2026
SURSA: Windy

Duminică va aduce valori similare cu ziua de sâmbătă (Imaginea 3). Zona de instabilitate se va restrânge către Oltenia, iar în restul regiunilor cerul ar trebui să devină variabil, urmând ca norii să se extindă doar în jurul prânzului, fără să mai vedem ploi pe suprafețe extinse. Vântul va fi prezent în jumătatea de est a țării, dar și în vest, aproape de granița cu Ungaria, însă vitezele la rafală vor fi mai mici, urmând să depășească 50 de km/h doar în cazuri izolate.

Cantități de precipitații estimate până duminică, 24 mai 2026
SURSA: Windy

La finalul acestui sfârșit de săptămână ar trebui să rămânem cu cantități importante de apă, mai ales în sudul și centrul Câmpiei Române, jumătatea de nord a Moldovei și zonele montane. Va ploua și în celelalte regiuni (Imaginea 4), însă valorile vor fi reduse, urmând să nu depășească 20 de litri/mp. La finalul acestei săptămâni, episodul de circulație dinspre est va lua final, urmând să intrăm sub influența unui regim anticiclonic pentru prima parte a săptămânii ce urmează. Acesta ar trebui să aducă o vreme liniștită și însorită, iar temperaturile să urce până spre 30 de grade Celsius.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *