Temperaturi estimate pentru Vineri, 18 Septembrie 2026SURSA: Windy

Ne așteaptă un sfârșit de săptămână cu o vreme frumoasă.

Un vast câmp anticiclonic va acoperi sudul continentului european, forțat în această poziție de către ciclonii atlantici care vor domina Nordul Europei. Prezența anticiclonilor va aduce condiții pentru vreme frumoasă, iar temperaturile vor urca peste media perioadei, susținute de cer, care va fi degajat de nori, dar și de un ușor transport de aer cald dinspre zona Mediteranei.

Ziua de Vineri va aduce temperaturi plăcute, cu valori de 25, poate chiar 26 grade Celsius prin vestul țării și în est, în zona Moldovei (Imaginea 1). În Câmpia Română, valorile vor fi puțin mai ridicate, urmând să atingă 27-28 grade Celsius prin zona Munteniei și puțin mai mult în Oltenia. În Sud-Vestul extrem, nu e exclus să vedem chiar o depășire a pragului de 30 de grade Celsius, iar temperaturile să ajungă la valori de 31 grade Celsius.

Temperaturi estimate pentru Sâmbătă, 19 Septembrie 2026
SURSA: Windy

Ziua de Sâmbătă va aduce condiții similare(Imaginea 2). Valorile vor urca cu câteva grade, urmând să atingă 27-28 grade în Vestul țării. În zona Moldovei, temperatura la orele amiezii va fi similară cu cea din ziua de Vineri, urmând să se situeze în jurul valorii de 25 de grade Celsius.

În sud, Muntenia va atinge 28-29 grade Celsius, iar Oltenia se va apropia de valori de 32 de grade Celsius. Dobrogea va continua să se afle sub influența Mării Negre, urmând să atingă valori de 25 de grade Celsius în a doua zi a sfârșitului de săptămână.

Temperaturi estimate pentru Duminică, 20 Septembrie 2026
SURSA: Windy

Duminică va aduce o creștere în intensitate a ventilației dinspre sud-vest (Imaginea 3). Temperaturile vor ajunge la 30 de grade în Câmpia de Vest, dar vor scădea ușor în sud-vest, unde modelul european nu mai estimează valori apropiate de 32 de grade. În Moldova, temperaturile se vor păstra constante, în jurul valorii de 25 de grade, iar în Muntenia vor reveni la valori de 27-28 grade Celsius. Dobrogea va mai câștiga 1-2 grade Celsius.

Din punct de vedere al precipitațiilor, sfârșitul de săptămână va fi unul uscat. Cantitățile de apă se vor rezuma la cele câteva ploi care au avut loc în această dimineață în nordul, nord-vestul țării și în zonele montane, dar valorile vor fi reduse, iar în cele mai multe zone din țară, acestea vor fi clasificate ca „stropeli”.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.