Sfârșitul de săptămână va aduce o creștere ușoară a temperaturilor, după episodul de ploi.
Cea mai mare parte a țării va avea în timpul zilei de vineri valori specifice toamnei (Imaginea 1). Acestea vor ajunge la 22-24 grade Celsius în zona Moldovei și 23-24 grade în zona Dobrogei. În Muntenia, maximele de vineri vor fi puțin mai ridicate, urmând să atingă 25-26 grade Celsius, în vreme ce în Depresiunea Transilvaniei, acestea se vor situa între 22 și 27 grade Celsius, în funcție de locație. În estul Depresiunii s-a instalat masa de aer polar care domină sudul și estul țării, în timp ce în vestul regiunii avansează o masă de aer cald sosită dinspre Câmpia Pannoniei. Acest aer de origine tropicală este instalat în zonele joase, aducând maxime care în unele cazuri depășesc cu mai mult de 10 grade temperaturile înregistrate în alte regiuni, într-o alternanță impresionantă de temperaturi. Spre exemplu, în timp ce orașe ca Iași sau Bacău vor înregistra maxime de 22 de grade Celsius în ziua de vineri, Timișoara va înregistra 34 grade Celsius, iar Arad 32 de grade.

Aceste valori sunt accentuate și datorită unui fenomen de comprimare și acumulare. Masa de aer cald este împinsă spre est, aceasta încercând să urce în altitudine pentru a depăși barajul montan dar și obstacolul reprezentat de masa de aer polar care a sosit în est. Din acest motiv, sâmbătă, temperaturile mai scad puțin în Câmpia de Vest, iar maximele se opresc pe la 31 grade Celsius. În celelalte regiuni, acestea urcă, în special în jumătatea de vest a Depresiunii Transilvaniei, care atinge 30 de grade Celsius. Și în zona Moldovei cresc temperaturile, acestea urmând să atingă 26-27 grade Celsius pe parcursul zilei, în timp ce Câmpia Română atinge 26-28 grade. Dobrogea va avea parte de valori de 25-26 grade.

De duminică (Imaginea 3), țara noastră intră sub influența ciclonilor din zona de nord-vest a Europei, care ar trebui să domine peisajul european până spre jumătatea săptămânii ce urmează. Pentru țara noastră, aceasta este o configurație caldă, întrucât aerul polar urmează să fie limitat în zonele nordice ale continentului, în timp ce în Europa sudică se va extinde aerul tropical. Astfel, temperaturile vor crește în majoritatea regiunilor în ultima zi din săptămână. Câmpia de Vest atinge din nou 34 de grade în zona Timișoarei, în timp ce în Oltenia se ating 32 de grade Celsius. În Muntenia și Dobrogea, valorile vor urca până spre 30 de grade, în timp ce creșterea cea mai redusă va fi în zona Moldovei, unde maximele se vor opri la 27-28 grade Celsius.

Ploile vor continua pe parcursul sfârșitului de săptămână în jumătatea de nord a țării. Modelul european a crescut cantitățile de ploaie pe fondul unor sisteme noroase care vor traversa țara noastră de la vest, către est. Acestea apar datorită unei mici antrenări de aer mai rece a unui anticiclon care se disipă până să ajungă în zona țării noastre, iar aerul mai rece acumulat este unul din motivele pentru care avem o ușoară scădere de temperatură pe parcursul zilei de sâmbătă. Efectul sistemelor noroase ar trebui să fie totuși foarte benefic pentru zonele din nordul țării, care ar trebui să mai adauge câțiva litri buni la media lunii august, în condițiile în care precipitațiile vor sosi pe parcursul serii și al nopții de sâmbătă spre duminică.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

