S-a risipit incertitudinea și cu privire la ultima răcire, cea de Duminică, iar rezultatul nu este deloc cel așteptat. Modelul european s-a duelat în scenarii cu modelul american, unul indicând răcire Duminică, iar celălalt în Miercurea ce urmează și rezultatul a fost unul mixt. Astfel, vremea se va răcori treptat, fără o schimbare bruscă de la o zi la alta, urmând să continue cu valori peste media lunii August (27.9 grade Celsius). Cauza este reprezentată de avansul anticiclonului groenlandez către continent, situație care pare să strice acumularea presiunii scăzute din zona Scandinaviei, responsabilă pentru transportul de aer cald (Imaginea 2)

Sosirea anticiclonului scurtează efectul acestor cicloni și implicit durata temperaturilor ridicate, urmând ca de Sâmbătă să vedem o dominație a centrului de presiune ridicată (imaginea 1), dar și aici există schimbări. Anticiclonul se va extinde și spre zona țării noastre, fenomen ce poartă numele de dorsală și care va aduce o masă de aer mai rece în regiunea țării noastre. Este un tipar ce în alte luni ale anului ar fi adus probabil o răcire serioasă, dar iată că suntem în August, iar aerul polar este foarte retras. Ca atare, transportul de aer rece se va extinde în Europa de Est, urmând să se amestece cu aerul cald, pe fondul unei noi schimbări a centrilor de presiune.
Minimul anual al vortexului troposferic pare să aibă loc chiar în ultimele zile ale lunii August și primele zile ale lui Septembrie, iar influența acestui fenomen contează. Ne așteptăm ca Jet Stream-ul să devină puțin mai intens, iar blocajele europene să mai scadă din intensitate. Astfel, tiparul ar trebui să se deblocheze și o circulație atlantică slabă să-și facă apariția pe continent pe măsură ce vortexul începe să se învârtă și își recâștigă din forță în timpul minimului. Acest efect ar trebui să permită avansul tot mai puternic pe un continent dominat de secetă a maselor oceanice, ceva mai bogate în umiditate, condiție obligatorie pentru a putea vedea revenirea precipitațiilor în Septembrie.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți

