Estimările de până acum indică șanse ridicate pentru o primă lună de vară caldă, cu temperaturi ce s-ar situa peste valorile normale.
Scenariul este rezultatul de până acum al principalelor modele de estimare pe termen mediu și cu toate că procesarea nu este încă finalizată, sunt șanse mari ca luni să discutăm despre acest rezultat. Iunie 2026 pare să aducă o activitate destul de consistentă a anticiclonilor în zona Europei, însă latitudinea acestora nu va fi suficient de ridicată pentru a vedea răciri și ploi. Ar trebui să rămânem astfel cu un iunie cu mai multe intervale însorite și mai puține precipitații.

Aerul de origine tropicală ar trebui să aibă o activitate puternică în zona Europei sudice, unde modelele indică diferențe de aproape 2 grade față de valorile normale, situație susținută și de prezența unui regim anticiclonic de altitudine, care ar putea duce și la apariția unui dom de căldură.
Tiparul nu este unul anormal, fiind în linie cu tiparele similare din trecut, în special cu prima lună a verii 2015, care a adus condiții destul de asemănătoare. Urmărim ultimele schimbări pe care le va aduce modelul climatic american, și vom discuta din nou despre acest subiect la începutul săptămânii viitoare.

