Temperatura estimata pentru Sambata, 16 Mai 2026. Diferente fata de normalSURSA: Tropical Tidbits

„Dacă o așezare a centrilor de presiune este capabilă să transporte aer rece către o regiune, o va face chiar și într-o climă mult mai caldă. Singura diferență este că masa de aer va începe de la valori mai calde comparată cu momentele anterioare. Clima modifică probabilitățile și nivelul de la care se pleacă (răcirile vor apărea mai rar de-a lungul anilor și vor fi mai puțin reci), nu oprește variabilitatea vremii”.

Textul de mai sus este un comentariu al unui meteorolog italian și se referă la situația din aceste zile a continentului european, invadat de aerul polar. Imaginile din această primăvară au fost unele uimitoare, iar răcirile continentului european au fost surprinzătoare. Frigul a fost unul persistent, resimțit puternic mai ales prin prisma dimineților. Spre prânz, radiația solară a reușit deseori să aducă valorile de temperatură la normal și chiar ușor peste medie. Neobișnuit a fost și faptul că în ciuda pătrunderilor reci constante, nu am auzit să se fi doborât vreun record notabil de frig, iar asta a fost ceva ce am urmărit și pe parcursul iernii ce a trecut.

Temperatura estimată pentru Sâmbătă, 16 Mai 2026. Diferențe față de medie.
SURSA: Climate Reanalyzer

 

De unde provine acest aer rece? Din zona polară… În Imaginea 2 putem vedea situația emisferică. Aerul rece este împrăștiat, aducând răciri pe toate continentele, în timp ce zona polară este caldă, cu temperaturi peste medie chiar la început de vară. Aceste anomalii se vor acumula, mai ales că ne apropiem de perioada în care Soarele nu va mai apune la Pol și probabil că vom intra în toamnă cu o regiune polară extrem de caldă. Din păcate, acest lucru va aduce consecințe pentru toamna și iarna care urmează. Astfel de așezări ale aerului au adus vortexuri puternice și secetă în decadele anterioare, un exemplu fiind chiar temutul 2012, care după răcirea extremă din Februarie, a adus o vreme extrem de caldă și o iarnă slabă în sezonul 2012/2013.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *