Centri de presiune estimati pentru Vineri, 24 Aprilie 2026SURSA: Windy

Rezumat:

Vremea se va răci în săptămâna ce urmează. Aceasta va debuta cu un episod de furtuni și ploi pe parcursul zilelor de luni, marți și miercuri, urmând ca răcirea să se accentueze o dată cu noaptea de miercuri spre joi, când va exista un risc semnificativ de apariție a înghețului. Precipitațiile vor fi destul de împrăștiate, având mai mult o răspândire locală. Acolo unde se vor forma sistemele noroase, cantitățile vor fi consistente, dar e foarte probabil să vedem iarăși acea dispersie tipică sezonului cald: să plouă într-o localitate, iar în localitatea vecină să fie vreme însorită.

Centri de presiune:

Vortexul polar nu e bine. O nouă pierdere a echilibrului duce la urcare a 2 anticicloni și fuziunea acestora în nordul Europei. Apare astfel un nou anticiclon de blocaj poziționat în zona Groenlandei, cu valori de presiune de până la 1040 mbari (Imaginea 2).

Centri de presiune estimați pentru marți, 21 aprilie 2026
SURSA: Windy

Cu toate că slăbirea vortexului apare, ea nu este una de lungă durată, așa că anticiclonul se regăsește „închis” în zona polară, iar presiunea circulației ciclonice din jurul său face anticiclonul să se învârtă și să se extindă neregulat, dar reușește să nu părăsească zona polară. Rezultatul este un transport de aer masiv dinspre nordul Europei către zona continentală, transport ce duce la scăderea temperaturilor în majoritatea zonelor de pe continent și tocmai aici apare și problema. La început, sosirea masei reci aduce instabilitate atmosferică (zilele de luni, marți, miercuri), dar începând de joi, aerul rece devine dominant, iar cel cald este evacuat.

Astfel, vremea devine rece, dar lipsită de precipitații și cu alternanțe mari zi/noapte. Totodată extinderea centrului de presiune ridicată nu permite aducerea aerului rece spre zona Mediteranei.

Temperaturi:

Debutăm săptămâna cu o vreme încă primăvăratică. Luni, 20 aprilie 2026, la orele amiezii, aerul rece începe să sosească, iar temperaturile scad în nordul Moldovei și al Transilvaniei. (Imaginea 3).

Temperaturi estimate pentru luni, 20 aprilie 2026
SURSA: Windy

Masa de aer continuă să avanseze pe parcursul nopții, iar ziua de marți aduce modificări importante în ceea ce privește temperaturile (Imaginea 4). Vremea devine una înnorată, iar aversele și furtunile domină peisajul.

Temperaturi estimate pentru marți, 21 aprilie 2026
SURSA: Windy

Miercuri devine de-a dreptul rece (Imaginea 5). Maximele se apropie cu dificultate de valori de 15 grade Celsius în toate zonele țării, în vreme ce în masivele montane, maximele se apropie chiar de 0 grade Celsius. Dimineața zilei aduce valori de 1-2 grade Celsius în podișul Moldovei, unde transportul de aer rece este cel mai susținut.

Temperaturi estimate pentru miercuri, 22 aprilie 2026
SURSA: Windy

De joi se mai încălzește (Imaginea 6), însă nu susținut. Creșterea temperaturilor este doar o pauză de la transportul de aer rece, situație ce permite valorilor să câștige câteva grade.

Temperaturi estimate pentru joi, 23 aprilie 2026
SURSA: Windy

Vestea bună vine însă după o veste mai puțin bună. Dimineața zilei de joi aduce risc de îngheț pe arii extinse (Imaginea 7). Din fericire, pare a fi singurul episod de temperaturi minime cu valori atât de apropiate de pragul înghețului pentru toată țara.

Temperaturi estimate pentru dimineața zilei de joi, 23 aprilie 2026
SURSA: Windy

Ziua de vineri aduce o nouă creștere a valorilor de temperatură (Imaginea 8). Acestea urcă din nou spre 20 de grade Celsius.

Temperaturi estimate pentru vineri, 24 aprilie 2026
SURSA: Windy

Cu toate că acest lucru este îmbucurător, modelările susțin ideea că regimul de anticicloni va fi tot acolo și în săptămâna de după aceasta, așa că șansele de a vedea un nou transport de aer rece sunt destul de mari. Un anticiclon atât de extins indică probleme foarte persistente pentru vortexul troposferic, iar curiozitatea noastră este dacă nu cumva această instabilitate extinsă este cauzată chiar de instalarea timpurie a anticiclonului stratosferic. Dacă acest proces e la baza slăbirii neașteptate a vortexului, estimările ar fi în linie cu ceea ce indică tiparele similare din trecut: apariția timpurie a centrului care aduce de obicei instabilitate în mai și iunie, situație care ar trebui să ducă la secetă și căldură în următoarele 2 luni după un exces de frig acum.

Toate acestea sunt însă bănuieli în acest moment. Debutăm o răcire al cărei final nu îl vedem încă pe modelări, iar acestea mai au nevoie de câteva zile de procesare după apariția „surprinzătoare” a acestui anticiclon groenlandez în estimări, așa că vom reveni cu detalii atunci când le vom avea.

Precipitații:

Precipitații estimate pentru săptămâna 20-27 aprilie 2026
SURSA: Windy

Cu toate că vedem rulări favorabile, precipitațiile sunt semnificativ mai scăzute decât ne așteptam în zilele trecute, iar acest scenariu are o motivație: prea mult aer rece. Dacă regimul de presiune ridicată nu ar fi fost atât de extins, puteam să vorbim despre ploi pe parcursul întregii săptămâni, dar în această configurație, acestea vor fi limitate la ziua de miercuri, urmând ca de joi să vedem o liniștire a atmosferei.

Sfârșitul de săptămână ar trebui să aducă o vreme calmă, cu valori similare celor de vineri, însă vom discuta din nou spre jumătatea săptămânii. Întrucât întregul continent european este dominat de acest anticiclon groenlandez, nu e exclus ca modelările să modifice ușor poziția și rotația acestuia, iar asta poate să aducă schimbări în evoluția vremii.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *