Comparatie intre rularile primului val de caldura din August si celui de-al doileaSURSA: WxCharts

Modelul american a început să arate cel de-al doilea val de căldură. Am preferat să vă spunem noi acest lucru, în speranța că n-o să-i mai auzim pe băieții celor 46 de grade Celsius, dar și pentru a vă aduce în atenție puțin similaritatea din estimările modelului american, pe care o putem vedea în prima imagine. În aceasta, am comparat felul cum era ilustrat actualul val de căldură în data de 23 Iulie, cu vreo 2 săptămâni înainte ca acesta să apară față de cum e ilustrat cel estimat pentru 18 August.

Trebuie să știm că datorită intervalului de 2 săptămâni, șansele teoretice de realizare a estimării sunt undeva la 5%, ceea ce e foarte scăzut pentru o astfel de estimare meteorologică, dar iată că modelul american și-a arătat precizia în această perioadă. Zilele acestea ni s-a spus faptul că am preferat să mergem pe estimarea modelului climatic și să luăm ca superficială estimarea modelului GFS, iar asta este adevărat. Din păcate, de-a lungul unui an trebuie să luăm o sumedenie de astfel de decizii, deoarece niciun model nu merge bine la nesfârșit. Modelul climatic a mers foarte bine la debutul lunii Iulie, estimând acel caracter răcoros al lunii Iulie, chiar dacă procesarea mișcării centrilor de presiune s-a făcut greșit. Acesta a fost motivul pentru care la început de August i-am dat prima șansă, dar iată că modelele deterministe au avut o estimare mai bună.

Revenind la GFS, putem spune că rezultatul final este unul destul de acceptabil, ținând cont că vorbim de o estimare la 2 săptămâni (Imaginea 2) și spunem asta pentru că valul de căldură este într-adevăr poziționat în zona Europei de Est iar acoperirea aproximativă a acestuia este acceptabilă. Diferă aerul rece din zona Rusiei, care nu mai există, dar și extinderea spre Vest care e semnificativ mai slabă, însă în ansamblu calitatea estimării este mult peste ce ne așteptam să vedem de la modelul determinist american, iar asta e foarte interesant în contextul disputei acestuia cu modelul european care estimează temperaturi mai reduse cu câteva grade pentru Miercuri.

Comparatie intre o estimare pe 2 saptamani si o estimare pe o zi
SURSA: WxCharts

GFS este un model bun, de tip determinist. Este rulat de agenția americană a oceanelor și atmosferei (NOAA), iar procesarea modelului se bazează pe metoda volumelor finite. Nucleul modelului american se numește FV3 și este recunoscut pentru eficiența sa în detectarea schimbărilor, însă din păcate această metodă pe care o folosește are ca dezavantaj multitudinea de rezultate și vă prezentăm un exemplu în imaginea de mai jos (Imaginea 3)

Diferente intre solutiile oferite de GFS
SURSA: WxCharts

Vom urmări și noi aceste zile, pentru a vedea care din estimările modelelor este mai aproape de realitate cu privire la temperaturi.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.