Vara anului 2026 a înclinat puternic spre secetă în vestul Europei, datorită poziționării anticiclonilor. Cu un vortex slab, aceștia au stat mai mult în zona de nord a Europei, iar fluxul de aer polar a fost dislocat către estul continentului, în loc de vest. Putem totodată consemna la această vară că a venit după o primăvară și o iarnă secetoase în Europa Vestică și că a continuat acest tipar, reușind să blocheze aproape complet transportul umidității dinspre Atlantic.
Această dispunere a ciclonilor și anticiclonilor a adus o secetă puternică, similară ca dispunere cu cea din 2003, deși vara a debutat cu un iunie mai bogat în precipitații decât cel de atunci. Diferența a venit în iulie 2026, când precipitațiile au fost semnificativ mai scăzute față de 2003, în special în zona vestică, aflată sub influența ciclonilor atlantici, situație care s-a resimțit și în zona noastră, în Câmpia de Vest, în Maramureș și în Moldova. 2026 a adus un iunie mai ploios decât 2003, dar apoi a sărit direct în august, evitând cea mai ploioasă lună a acelei veri, iar asta s-a simțit.

Imaginile pe care vi le prezentăm sunt realizate de o companie britanică ocupată cu grădinăritul și, conform informațiilor, în sudul insulelor, în apropierea capitalei Londra, sunt aproape 63 de zile de când nu a mai căzut un strop de apă, iar șirul a fost întrerupt de ploile de duminică. A căzut 1,1 litri/mp, deși estimările indicau de 10 ori mai mult, însă precipitațiile pătrund cu dificultate în zonele extrem de uscate.

Astfel, autorul încheie într-o notă amară, remarcând ironic faptul că peisajul încă arată ca savana africană, drept pentru care și noi revenim la o întrebare pe care v-am adresat-o în articolul „Un pic de adevăr între atâtea catastrofe„, publicat în urmă cu 5 zile: Ce se va întâmpla cu Europa peste 10-12 ani, când acest tipar va apărea din nou și poate va aduce și mai puțină ploaie decât o face acum?
Sunt șanse oare să fim pregătiți sau vom fi tot luați prin surprindere?
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

