Iunie 2003 si Iunie 2026 comparateSURSA: Climate Reanalyzer

Internetul abundă de catastrofe în această perioadă. Mulți profită de această perioadă de secetă pentru a încerca să ne convingă că așa ceva nu s-a mai văzut niciodată, deși puțină logică și căutare ar demonstra că nu e așa. Un eveniment major al acestei veri este nivelul foarte scăzut al Dunării și dacă mergem pe acest fir, descoperim că Centrala Nucleară de la Cernavodă a mai fost închisă și în trecut, în anul 2003, despre care v-am vorbit și noi, așa că am încercat să comparăm vara lui 2003 cu cea de acum și am descoperit… că sunt foarte similare.

În Imaginea 1 vedem luna iunie atât în vara anului 2003, dar și în cea din prezent și descoperim că acel val de căldură din Europa vestică nu a fost întâmplător poziționat, având o așezare similară cu iunie de acum 23 de ani. Și atunci a pătruns aer rece spre estul Europei, care a avut parte de o primă lună rece a verii, în vreme ce Europa de Vest s-a luptat cu masele de aer dinspre nordul Africii. Iunie 2003 a fost semnificativ mai secetos în țara noastră, acumulând doar 25 de litri/mp, în vreme ce prima lună a acestei veri a adus 78 de litri. Zona dominată de aerul nord-african a fost mai extinsă acum, iar temperaturile cu care acesta a ajuns în Europa au fost probabil cu câteva grade mai ridicate pe fondul fenomenului încălzirii globale. Cu toate acestea, trebuie să fim sinceri și să menționăm că nu putem preciza cu certitudine din cauza așezării centrilor de presiune care au diferit ca presiune.

Am căutat apoi să comparăm iulie 2026 cu iulie 2003, însă cele două diferă, dar nu mare ne-a fost surpriza atunci când am comparat din greșeală iulie cu august și am descoperit iarăși multe asemănări pe care vă lăsăm să le vedeți. Hărțile nu sunt modificate în absolut niciun fel, ci doar sunt preluate din baza de date internațională a celor de la Climate Reanalyzer, o instituție academică din SUA.

Iulie 2026 comparată cu august 2003
SURSĂ: Climate Reanalyzer

Ca și în cazul primei imagini, putem observa o extindere ceva mai amplă a valului de căldură din 2026, dar așezarea lor este extrem de apropiată și la fel sunt și temperaturile (precizăm că am folosit aceeași medie: 1979-2000), iar pătrunderile de aer dinspre pol au avut o direcție similară. Așadar, vorbim despre o catastrofă? Despre un dezastru? Sau despre un tipar NATURAL, la care „s-au mai adăugat câteva grade” datorită încălzirii globale? Mai ciudați sunt cei care insistă cu tărie că atmosfera e controlată… Să le spunem că acest mod de circulație al aerului există și în 1992 și probabil că-l regăsim chiar și mai devreme?

Mulți dintre cei care trăiesc din dezinformare s-au mutat din păcate în domeniul încălzirii climei, iar știrile catastrofiste s-au înmulțit exponențial. Dorința este aceeași: să creeze panică și să ne facă să nu realizăm cât de nepregătiți suntem din moment ce ne ia prin surprindere un tipar care este extrem de similar cu manifestări ale vremii de acum 23 de ani sau chiar mai mult. Așadar, nu putem decât să ne întrebăm: oare ce vom face peste alți 10-20 de ani când acest tipar va apărea din nou cu alte câteva grade în plus?

În Europa, valul de căldură a provocat 72.000 de morți în 2003, iar în 2026 statistica e ceva mai puțin sumbră, indicând 30.891 morți până acum (cifre oficiale), așadar vorbim despre fenomene serioase, dar repetitive. Oare vom fi pregătiți pentru ele? Ce am face dacă se repetă valul de căldură din iulie 2007, care a adus 44,3 grade în România?

Avem rugămintea să nu utilizăm aceste date pentru vreo dispută politică. Preferăm să menținem acest mediu doar dedicat climatologiei și discuțiilor despre vreme și atmosferă.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.