Zone cu instabilitate atmosferica Marti, 7 Iulie 2026SURSA: Windy

Ziua de azi va aduce câteva manifestări de instabilitate atmosferică destul de împrăștiate, în special în jumătatea nordică. Acestea vor aduce furtuni sau chiar ploi după orele amiezii, pe măsură ce în altitudine două mase de aer se amestecă.

Astfel, înainte de sosirea masei de aer rece de mâine, un aer mai cald, provenit din vestul Europei, reușește să se intercaleze între masa de aer rece sosită săptămâna trecută și cea care sosește mâine. Acesta este și unul din motivele pentru care ne așteptăm la o ușoară creștere a temperaturilor, care ar trebui să treacă de pragul de 30 de grade, urmând să ajungă la valori de 31 sau chiar 32 grade Celsius în sud, în zona Capitalei. Deși vom vedea aceste valori ceva mai ridicate, masele de aer nu sunt omogene în zona țării noastre, având mai degrabă un aspect de pachete de aer cald și aer rece care se vor amesteca, ducând la instabilizarea atmosferei și mai ales la apariția vântului.

Acesta ar trebui să aibă intensificări la rafală după orele prânzului, urmând să atingă viteze de până la 50 de km/h la rafală în zonele montane.

Din punct de vedere al precipitațiilor, ziua va fi slabă. Nu avem vreun transport susținut de umiditate, iar ciclonul care însoțește masa de aer rece este unul atlantic care avansează către Rusia europeană. Din acest motiv, ne așteptăm mai mult la furtuni cu descărcări electrice și ceva vânt. Ploaia va apărea doar prin zona centrală a Transilvaniei pe alocuri și poate și prin nordul Moldovei, iar fenomenele ar trebui să se liniștească odată cu orele serii. Vor reapărea de mâine, pe arii ceva mai extinse, odată cu sosirea aerului dinspre Scandinavia, însă nu considerăm că intensitatea se va apropia de cele de la final de iunie. Atunci, contrastul de temperatură era semnificativ mai mare.

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.