Un prim interval cu precipitații este așteptat în Câmpia Română și sudul Moldovei începând cu ziua de miercuri, 29 aprilie 2026.
Aerul rece va începe să avanseze, împins de anticiclonul care domină continentul european, urmând să întâlnească un aer mai cald și bogat în umezeală în regiunile pe care le-am menționat mai sus. Ca atare, ploile vor debuta pe parcursul dimineții, în intervalul 9-11 dimineața, în nordul Munteniei și sudul Moldovei. Acestea vor fi în extindere treptată, urmând ca aproape de miezul nopții să acopere aceste regiuni.
În dimineața zilei de joi, acestea se vor muta în regiunile sud-estice, unde va continua să plouă și în prima parte a zilei, până spre orele prânzului. După-amiaza va aduce o retragere a precipitațiilor, iar vremea se va liniști.
La finalul episodului, vor rămâne cantități importante de apă în sud-estul Câmpiei Române, în jumătatea de sud a Dobrogei, care vor acumula cantități ce vor ajunge spre 25 de litri/mp. Nici vestul Câmpiei Române nu stă rău, modelările estimând aici valori de 16-17 litri pe mp în vestul Olteniei și chiar 20-21 de litri în nord-vestul regiunii, în zona de deal. Cantitățile vor fi ceva mai reduse în restul Câmpiei Române și sudul Moldovei, unde se vor înregistra până la 10 litri/mp.
Câteva ploi vor apărea și în zona Transilvaniei, însă cantitățile de apă vor fi de aproximativ 5 litri/mp.
Un al doilea episod de ploi e posibil pentru zilele de sâmbătă și duminică, însă acesta implică o depresiune din zona Mării Negre și vom discuta despre el în actualizarea de mâine. Momentan, modelările tind să estimeze precipitațiile cele mai importante în zona Dobrogei. Totuși, traiectoria depresiunii poate suferi ajustări, ceea ce ar aduce schimbări în distribuția ploilor și cantitățile de precipitații.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

