Temperaturi in Antarctica in data de 18 iulie si pozitionarea statiei ConcordiaSURSA: Windy

Un vortex polar turbulent domină continentul sudic, iar slăbirile sale aduc antrenări puternice de aer rece, de pe continentul înghețat înspre America de Sud, Africa și Australia. Antarctica pare acum dintr-o altă epocă, iar frigul domină calota de gheață a continentului și asta nu este tot. Astăzi, stația meteorologică Concordia a înregistrat o temperatură de -84,1 grade Celsius, apropiindu-se la 0,5 grade Celsius de recordul său absolut, din august 2010, de aproximativ -84,7 grade Celsius (Imaginea 1).

Stația Concordia este una tânără (Imaginea 2), deschisă în anul 2005 și operată de Institutul Polar din Franța și Programul Național de Cercetare din Antarctica al Italiei, fiind construită pe Platoul Antarcticii de Est, la aproximativ 3230 metri altitudine, fiind poziționată pe calota polară a continentului, pe Domul C, care este o proeminență a întinderii de gheață de la Polul Sud. Domul C nu este singura formațiune de acest fel a gheții, iar stația meteorologică este situată la aproximativ 1100 de kilometri de alte stații de cercetare (Dumont D’Urville, Casey Station sau stația Zucchelli) și la aproximativ 560 de kilometri de faimoasa stație Vostok, care deține recordul de frig de pe continentul înghețat.

Statia Concordia, fotografiata in 29 Ianuarie 2005
SURSA: Wikipedia

Antarctica traversează o perioadă în care sistemul său polar este unul stabil, dar în același timp fragil. Vortexul polar se îndreaptă către maximul intensității sale pe care îl atinge de obicei în luna august, dar este sub presiune datorită perturbațiilor provocate de evoluția Soarelui. Astfel, anticiclonii tropicali avansează către zona polară, așa cum vom vedea în zilele următoare și în Emisfera Nordică unde ne pregătim de un nou episod de blocaj groenlandez. În Sud, situația nu este foarte diferită, iar un anticiclon de blocaj avansează dinspre Pacificul de Sud. Interacțiunea acestuia cu vortexul antarctic duce la o blocare a acestuia și o scădere în intensitate, însoțită de o pătrundere de aer rece din stratele superioare ale atmosferei, aducând un context extrem de spectaculos, care a adus mare parte din continentul înghețat la temperaturi ce pot ajunge până la 10 grade sub valorile înregistrate în mod normal (Imaginea 3)

Presiune si temperaturi fata de medie in Antarctica in data de Sambata 18 Iulie 2026
SURSA: Climate Reanalyzer

Astfel, cine deschide aplicațiile de meteorologie în aceste zile va avea un șoc, observând Antarctica dominată de un val extins de frig, iar acest lucru este adevărat. Continentul înghețat are parte de o perioadă foarte rece, însă valorile sunt încă departe de recordul absolut, de -89,2 grade, înregistrat la stația rusească Vostok, situată în teritoriul antarctic australian, pe data de 21 iulie 1983.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.