Temperaturi estimate pentru Vineri, 14 August 2026SURSA: Windy

Sfârșitul de săptămână ce urmează va fi unul tipic pentru luna august, cu temperaturi apropiate de media lunară în mare parte din țară și peste medie în Câmpia de Vest.

Discutăm foarte rar acest aspect, însă luna august este de obicei o prelungire mai uscată a lunii iulie. Aceasta este cauza pentru care unii dintre noi au de multe ori impresia că vara nu se mai termină sau că a trecut prea mult timp cu vreme caldă. Pare ciudat, dar din punct de vedere statistic, în ultimii 26 de ani, luna august a avut o medie de 21.6 grade la nivel național, în timp ce iulie a avut o medie de 21.5 grade Celsius. Firește, aceste medii sunt în timp real și variază ușor (înainte de această vară, erau 21.7 în ambele situații), însă ideea rămâne: august și iulie sunt destul de apropiate în ceea ce privește caracterul, iar diferența apare doar la precipitații, unde se vede puterea de uscare a verii. Iulie are o medie de 75 de litri pe metru pătrat, aflată în ușoară creștere în ultimii ani, în timp ce august are mult mai puțin, ajungând la 53 de litri/mp, o cantitate similară cu septembrie.

Temperaturi estimate pentru Sambata, 15 August 2026
SURSA: Windy

Am făcut această mențiune, deoarece la finalul acestei săptămâni, vremea va fi foarte uscată, iar ploile vor lipsi aproape cu desăvârșire, însă temperaturile vor fi unele apropiate de mediile istorice. Valorile vor urca la 25-26 grade Celsius în zona Moldovei, 27-29 grade Celsius în zona Munteniei și 24-27 grade Celsius în zona Depresiunii Transilvaniei. În Dobrogea, temperaturile vor fi sub medie, urmând să atingă 24 de grade în sudul regiunii și 25-26 grade Celsius în nord, în timp ce Câmpia de Vest va continua să fie sub influența aerului cald din zona Pannoniei, iar valorile vor urca la 31-32 grade Celsius.

Temperaturi estimate pentru Duminică, 16 August 2026
SURSA: Windy

Ziua de duminică va aduce o nouă încălzire. Anticiclonul mobil aflat în zona țării noastre va avansa către est, așa că țara noastră va fi poziționată în partea sa din spate, iar acest lucru e important deoarece este zona unde se desfășoară antrenarea de aer cald, cauzată de rotația anticiclonului. Ca atare, temperaturile vor crește ușor, urmând să atingă 29-30 de grade în Câmpia Română, 31 de grade în zona Olteniei și 25-27 grade Celsius în Dobrogea. Cea mai importantă creștere va fi în zona Moldovei, unde temperaturile vor ajunge la 28-29 grade în centrul regiunii și 30-31 grade în nordul regiunii. Tot la valori de 30-31 grade va ajunge și Depresiunea Transilvaniei, în timp ce în Câmpia de Vest, temperaturile se vor apropia de pragul caniculei, urmând să atingă 33-34 grade Celsius.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți și vă dorim un sfârșit de săptămână cât mai plăcut!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.