Pozitia curentului Atlanticului de Nord in data de 14 Mai 2026SURSA: Windy

Am primit mai multe întrebări cu privire la ciudățenia tiparului din 2026. O parte dintre cei care ne-au întrebat erau curioși să înțeleagă dacă circulația oceanică din zona Atlanticului (AMOC) este cauza acestui tipar. Din această cauză, am vrut să oferim mai multe detalii despre acest subiect.

Așa cum vedem și în Imaginea 1, curentul oceanic Gulf Stream, care este sursa curentului Nord-Atlantic, funcționează normal. Acesta are o ușoară dislocare către sud, fluxul de apă caldă întâlnind un curent de apă mai rece, care coboară dinspre zona Labrador. Această întâlnire a celor doi curenți nu este ceva nou, fiind vizibilă și în alți ani recenți. Curentul Labrador are perioade mai slabe și mai intense în funcție de circulația de pe continentul nord-american, iar primăvara și vara sunt două perioade propice pentru aceste schimbări de intensitate din cauza transportului de iceberguri către sud.

Totodată, căldura care avansează către zona polară este susținută nu doar de Atlantic, ci și de Oceanul Pacific, unde circulația oceanică este prezentă printr-un al doilea curent. O dereglare a acestor curenți ar aduce o dereglare a circulației atmosferice pe termen semnificativ mai lung și mai ales una care nu s-ar putea suprapune cu fenomene existente. Actuala circulație anormală din zona Europei a început odată cu luna septembrie, o lună în care vortexul a traversat minimul său anual, iar intensitatea acestuia a scăzut dramatic în timpul acelui minim. A urmat o iarnă atipică, cu o intensitate sub medie a vortexului, care nu a putut să depășească anumite niveluri de intensitate, iar acum își continuă evoluția slabă. Scenariul extrem ar fi să o continue până în luna septembrie, la următorul minim, însă puține sezoane reușesc acest lucru.

Ca atare, încă continuăm să avem o bănuială că situația se va schimba măcar până la final de iulie. Nu de alta, dar verile răcoroase, cu temperaturi sub medie în zona țării noastre, au fost o adevărată raritate în zona țării noastre.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *