Un cuplaj între 2 centri de presiune slabi va aduce o noua portie de aer rece.
Țara noastră a fost sub influența unui talveg atlantic în primele zile ale acestei săptămâni. Acesta a traversat Peninsula Balcanică, aducând în special ploi, dar și alte fenomene precum mazariche sau chiar ninsori. Începând de Marți, de la orele prânzului, talvegul atlantic a ieșit deasupra Marii Negre. Apa caldă ii va permite să se dezvolte ușor, devenind ciclon de sine stator. Acesta va cupla cu un anticiclon mobil care se află în zona Marii Baltice.

Cuplajul în sine nu este unul puternic, dar este foarte aproape de țara noastră, așa cum putem vedea și în prima imagine. Ca atare, cei doi centri barici vor reuși să antreneze un aer mai rece în zona țării noastre, care va duce la o scadere a temperaturilor.

Masa de aer polar va aduce temperaturi negative pe timpul nopților și ușor pozitive pe timpul zilei, urmând să fie prezența în zona țării noastre până la finalul săptămânii, când aerul cald pare să o disloce. Sosirea aerului rece va crea condiții favorabile pentru un episod de ninsori și lapoviță. Ninsorile vor apărea în jumătatea de nord a țării, urmând că sudul să aibă parte de o ploaie slabă sau chiar de o ploaie care îngheață. Vântul va avea intensificări moderate la rafală, pe parcursul zilei de Miercuri, în special în zonele unde va ninge. Fenomenul va fi unul slab că intensitate, urmând să depuna probabil un centimetru de zăpada.

Noui ciclon de Marea Neagra va părăsi regiunea pe parcursul zilei de Joi, iar vremea se va linisti.

