Vremea va intra într-un proces puternic de încălzire, despre care am discutat în ultimele articole. Temperaturile vor deveni pozitive pe parcursul zilei de mâine în majoritatea regiunilor, iar masa de aer rece va fi ventilata din zona țării noastre. Valorile temperaturii vor rămâne pozitive și pe parcursul nopților, urmând să duca la o topire accelerata a zăpezii depuse.Saltul temperaturii este unul destul de pronuntat, așa cum putem vedea și în imaginea de mai sus. Temperaturile trec de la valori aflate la 4-5 grade sub medie, la valori aflate ușor peste normalul perioadei.

Cu toate acestea, masa de aer rece nu pleaca departe.
Aceasta va rămâne în apropierea țării noastre în următoarele pentru cel puțin următoarele 7 zile. Acesta este motivul pentru care considerăm că e posibil că efectele încălzirii stratosferice să se aplice și asupra acestei intinderi de aer rece și considerăm o revenire a aerului polar destul de probabila pe măsura ce ne indreptam spre mijlocul lunii Februarie. Iarna actuala are o influența La Nina puternică, iar acești ani au tendință de a aduce ierni active în a doua jumătate și pe parcursul primelor 2 luni de primăvara.
Aceasta observatie nu reprezintă o garantie, dar acest ciclu solar a adus ierni sub influența La Nina încă din 2020/2021 incoace, iar aceasta caracteristica a apărut constant. Singura excepție este 2023/2024, sub influența fenomenului El Nino. Cu vortexul într-un nou proces de slabire, șansele sunt destul de mari că aceasta iarna să mai aibă câteva răciri în plan.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

