Rezumat:
Debutam săptămâna cu vreme rece. De Miercuri, vremea se încălzește puternic pe fondul apropierii unor cicloni mediteraneeni vigurosi. De Sâmbătă, există semne serioase pe modelări că se va răci. Precipitațiile vor fi ușor peste medie în săptămâna ce urmează.
Articol:
Anticiclonul mobil despre care am vorbit va fi mâine seara în punctul sau cel mai apropiat din zona țării noastre. De Marți, acesta va începe să se indeparteze, urmând să avanseze spre Câmpia Rusa. Fara antrenarea de aer rece adusa de acesta, vremea se va încălzi rapid, cu atât mai mult cu cat centrii de presiune incep să circule de la Vest la Est de-a lungul Europei. Pare că spunem ceva plicticos, dar e printre putinele perioade când vedem circulația normala a Europei în aceasta iarna, în care centrii de presiune au circulat cam pe toate directiile, mai puțin Vest-Est.
Sub nicio forma nu vorbim de o perioada de intensificare a circulației atlantice, deoarece în zona Groenlandei avem un anticiclon foarte intens : 1065 mbari, față de 1025 cat are cel mobil, care se retrage.

Începând de Sâmbătă, Jet Stream-ul în zona Europei de Vest este împins spre Sud. Modelările estimează formarea unui anticiclon groenlandez, dar rulările sunt încă haotice, fiind vorba de un fenomen foarte complex, cauzat de degradarea partii stratosferice a vortexului și functionarea defectuoasa a acesteia. Insistam cu aceasta precautie deoarece încălzirile stratosferice sunt fenomene care sufera multe amanari și modificări până să fie procesate corect, iar efectele lor pot să ia multe forme. Ninsoarea de anul trecut din Februarie sau cea de la jumătatea lui Ianuarie 2024 au fost efecte ale stratosferei și au fost la fel de greu de estimat, stiind doar „că urmează o perioada posibil rece”
Temperaturi…
Pe parcursul zilei de Luni, vremea va fi în răcire, cu masa de aer adusa de anticiclonul mobil în extindere în zona țării noastre. Valorile vor scădea sub 0 grade o data cu seara acestei zile, iar noaptea de Luni spre Marți va aduce valori foarte reci, pe care le putem vedea în imaginea de mai jos.

De Marți, vremea se va încălzi, urmând însă că valorile să nu urce mult peste 0. Transportul de aer cald va începe, dar va dura puțin până va reuși să ventileze masa rece.

Noaptea de Marți spre Miercuri va aduce valori apropiate de 0 grade în toate regiunile țării, cu excepția celor montane, iar de Miercuri sosește aerul dinspre Mediterana. Avansul ciclonului atlantic pe continent ne muta direct într-un transport de aer cald, așa că temperaturile urca rapid. Joi așteptăm valori de 11, 12 grade Celsius, pe măsura ce aerul cald începe să se instaleze în zona țării noastre.

De Vineri, situația da semne de intoarcere. Un ciclon mediteranean intens abordeaza teritoriul țării noastre, în vreme ce prin Vestul continentului începe să fie transportat aer rece de diverse cuplaje între Anticiclonul Azoric și Anticiclonul Groenlandez. Sâmbătă și Duminică moderarea temperaturilor pare să continue, iar pentru Duminică sunt șanse din nou pentru un al doilea ciclon mediteranean.
Precipitații:
Dacă nu există schimbări pentru sfârșitul de săptămâna, următoarele 7 zile aduc iarăși cantități consistente de ploi în Câmpia Română, în Moldova și în Dobrogea. În Vest și Centru vor fi precipitații, dar cantitățile vor fi mai mici. Chiar și la aceste valori însă, se situeaza în intervalul 5-15 litri/mp ceea ce reprezintă aproape jumătate din media lunara într-o singura săptămâna. În zonele extracarpatice însă, ploile vor începe să devină o problema tot mai mare, mai ales dacă haosul din circulație continuă și în săptămâna de după aceasta. Modelul climatic estimează precipitații și mai consistente pentru acel interval.


Vom reveni cu actualizari ori de cate ori vor există schimbări sesizabile.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

