o vreme foarte caldaSURSA: ANM

Prima zi a săptămânii a adus o vreme foarte caldă, în care dacă nu ar fi fost ploaia, probabil că ne-am fi gandit la vara.

Valorile maxime au urcat până aproape de 14 grade Celsius (13.1 la Calarasi și 13.8 la Resita), dand senzația unor zile de la începutul lunii Martie. Aerul rece a reușit să reziste cantonat prin vai, reușind să mentina temperatura aproape de pragul de îngheț la Miercurea Ciuc.  A fost racoare și în sud-vestul Olteniei, cu valori de 0.8 grade Celsius la Bailesti și la fel și în jumătatea de nord a Moldovei, la Darabani.

Marți, valorile vor fi mai scăzute datorită aerului mai rece antrenat de ciclonul mediteranean, care va ieși din zona țării noastre, dar transportul de aer cald ar trebui să reinceapa de Miercuri, datorită apropierii celui de-al doilea ciclon mediteranean. E de remarcat că în lipsa unei circulații atlantice prelungite, valorile nu au urcat că în alti ani. Ne referim aici la Ianuarie 2023 care a reușit să aducă temperaturi de 22 de grade, într-un spectacol al caldurii urmat de încălzire stratosferică și de revenirea iernii, la finalul lunii.  Acum, deși suntem peste medie, suntem încă departe de acele valori.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.