Vântul va fi foarte activ în săptămâna ce urmează, urmând să aibă intensificări aproape zilnic și distribuții diferite, în funcție de ore.
Săptămâna care a început va fi una sub influența ciclonilor mediteraneeni. Primul ciclon a trecut prin zona țării noastre chiar în week-end, iar acum părăsește Peninsula Balcanică, avansând peste Marea Neagră, iar al doilea sosește începând de Joi. Ca atare, presiunea va fi sub valorile medii normale, iar episoadele de vânt vor fi constante. Din fericire, nu există motive pentru ca acesta să devină extrem la nivelul întregii țări. Dominația aerului cald s-a redus, iar temperaturile vor rămâne moderate pe parcursul săptămânii.
În ziua de Luni, vântul va avea intensificări la rafală, cu viteze maxime ce pot atinge 60-65 de km/h în sudul și centrul Moldovei, în Bărăgan și în Dobrogea, dar și în vestul Olteniei.

Marți, 31 Martie 2026, activitatea vântului se va muta în sudul și sud-vestul țării. Vitezele vor fi ceva mai scăzute (30-50 de km/h). Vor fi intensificări și în jumătatea nordică a Moldovei și prin Dobrogea.

Miercuri, activitatea vântului va fi în principal în zona Moldovei și în nord-vest, însă vor fi mai câteva în care ar trebui să își facă simțită prezența și prin sud sau prin sud-vest.
Ciclonii sunt centri de presiune care amestecă masele de aer, iar dominația lor în Europa sudică, centrală și de est înseamnă transporturi de aer susținute, dar și o ventilație bună. Contextul este oarecum opus față de ceea ce am avut pe parcursul lunii Martie, sub dominația anticiclonilor, când vântul era extrem de slab, iar poluanții se acumulau pe timpul nopții.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

