Un nucleu al Anticiclonului Siberian va avansa începând de mâine spre Estul Europei. Acesta este în esenta un anticiclon mobil care se desprinde din vastul Anticiclon Siberian și va avansa spre Vest, înspre Europa. Aceasta traiectorie a unui centru baric nu este deseori intalnita, fiind un fenomen pe care nu il vedem nici măcar o data pe an, ci mai degrabă o data la câțiva ani. Acesta e și motivul pentru care modelările sunt extrem de bulversate și arată scenarii pe care foarte multi din presa catastrofista le-au preluat incercand să accentueze ideea de frig extrem, când în realitate nu vorbim de așa ceva.

Nucleul siberian va antrena aer rece spre țara noastră, dar avem o mare problema : Zăpada. Aerul cald care a fost transportat în zona țării noastre a topit o bună parte din zăpada și există riscul că aerul rece care sosește să gaseasca zăpada doar prin Nordul Moldovei și în zona Transilvaniei, unde ne așteptăm să ajungă mult mai greu. Acesta e și motivul pentru care modelările sunt incosistente cu privire la temperaturi. În rularea din aceasta seara, modelarea europeană afiseaza valori pozitive pentru ziua de Luni într-o bună parte din țara, așa cum vedem și în imaginea de mai jos.
Neincredere și în rulările altor modelări…
Modelul climatic american este FOARTE sceptic cu privire la capacitatea frigului de a se instala. Motivele sunt foarte diverse. Fie că vorbim despre traiectoria prea sudică a anticiclonului care sosește spre Europa, existând riscul să prinda un aer mai cald aflat în zona Marii Caspice și până la masa de aer rece care intalneste o zona unde zăpada lipseste sau chiar degradarea anticiclonului o data ce ajunge în Europa.
Astfel, modelarea climatică CFS estimează valori peste medie în următoarele 7 zile, așa cum putem vedea și în imaginea de mai jos :

Ce ne așteaptă totuși?

Ziua de Vineri va aduce valori negative în Câmpia Română, în Dobrogea și în Moldova. Transilvania și Câmpia de Vest vor avea parte de valori pozitive în cea mai mare parte, în vreme ce aerul foarte rece va fi cantonat în nordul Moldovei. Valorile nu se vor schimba prea mult nici Sâmbătă, deși aerul foarte rece aflat la est de țara noastră se va acumula, ceea ce indică un posibil contact cu o masa de aer cald. Excepția este tot nordul Moldovei unde valorile vor continua să scada, urmând să rămână sub pragul de ger pe timpul zilei.

Ziua de Duminică va aduce o configuratie asemănătoare, în care frigul va stapani Moldova și va incerca să se extindă și în Câmpia Română, în vreme ce Transilvania va continua să fie dominată de aerul mai cald, așa cum putem vedea și în imaginea de mai jos :

Aer rece…
Dominatia aerului rece în zona sudică și în cea estică va continua până Marți, urmând să aducă valori foarte scăzute pe timpul nopților. Avem de-a face cu o configuratie dominată de un anticiclon, iar asta înseamnă diferențe mari între zi și noapte și mai ales inversiuni. Ne așteptăm să vedem ceața și mai ales inversiune termica. E destul de posibil că începând de Marți să vedem iarăși o situație în care zonele înalte se incalzesc puternic, în vreme ce zonele joase sunt dominate de un platfon de nori. Totodată, tiparul anticiclonic favorizeaza nopți foarte reci, în special în zonele cu zăpada la sol, care au parte de nopți cu cer senin. Astfel, nu e exclus să vedem valori de -20 de grade Celsius prin depresiuni, în timp ce prin sud și est, valorile nopților ar trebui să coboare sub -10 grade Celsius.
Totodată, tiparul anticiclonic înseamnă și lipsa precipitațiilor. Astfel ninsorile din ziua de Vineri vor fi ultimele din acest interval, vremea urmând să devină uscata măcar la finalul acestei săptămâni și începutul săptămânii viitoare. Vom detalia mai mult săptămâna ce urmează în cadrul articolului „Vremea săptămânală” de Duminică.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

