Vă mai aduceți aminte de astfel de peisaje? În această perioadă eram de obicei în miezul verii și aproape de temperaturi extrem de ridicate, iar din acest motiv, mulți visau la sosirea anotimpului rece și chiar la ceva zăpadă, dar acum e puțin probabil să fie cazul. Imaginile sunt surprinse în localitatea Dinner Plain, din sud-estul Australiei. Altitudinea localității este de aproximativ 1500 metri, însă ea este situată la o latitudine foarte mică specifică zonei tropicale. Pentru a ne face o idee cu privire la un corespondent în Emisfera Nordică, poziționarea este similară cu nordul Africii, cu țări precum Tunisia, Algeria, sau cu Orientul Mijlociu, în țări precum Siria sau Irak.

Iarna din acest an din Emisfera Sudică a fost una activă, cu multe similarități cu ultima iarnă pe care am traversat-o și noi, în nord. Vortexul antarctic a avut o formare destul de slabă la minimul său anual din martie, iar acum intensitatea acestuia este destul de oscilantă.

În aceste condiții, continentul înghețat atinge temperaturi de aproape -70 de grade Celsius în zona continentală, existând acumulări extinse de aer rece la periferia sa (Imaginea 3), iar o parte din acesta ajunge spre latitudini mai nordice prin eliberări frecvente de aer polar. Acestea au adus manifestări de iarnă în zona Americii de Sud, unde aerul polar a urcat destul de frecvent, reușind să ajungă chiar destul de aproape de Ecuator în câteva cazuri. În afara continentului american, iarna a avut un debut tardiv, trăsătură pe care am putut să o observăm și noi, în decembrie, însă condițiile de iarnă au reușit să se instaleze în Australia, în Noua Zeelandă, dar și prin Africa, în statul Lesotho. În Chile, cu greu îți dai seama că vorbim despre America de Sud la cum arată condițiile, iar imaginea atașată (Imaginea 4) este surprinsă în data de 25 iunie 2026

Probabil că „sudul global” așteaptă încă o lună de manifestări ale sezonului rece, până ce Antarctica va mai consuma din acel aer rece, urmând probabil să discutăm despre o tranziție lentă spre primăvară, care ar trebui să dureze măcar până spre luna noiembrie și să lase loc unei veri în care incursiunile aerului rece vor fi frecvente.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

