Modelările au efectuat câteva modificări pentru finalul acestei săptămâni (17-19 aprilie 2026). Trecerea unui anticiclon mobil la nord de țara noastră va antrena o masă de aer mai rece. Întrucât centrul de presiune va avansa rapid, masa de aer rece nu va avea forța sau timpul să o înlocuiască pe cea caldă, așa că nu vom vedea o schimbare în ceea ce privește regimul temperaturilor.
Totuși, avansul masei reci în altitudine va duce la un episod de precipitații și de vânt pe parcursul zilelor de la finalul săptămânii (vineri, sâmbătă, duminică).
Vântul:
Acesta se va intensifica începând cu ziua de vineri, pe măsură ce masa de aer rece va începe să sosească în zona Transilvaniei. Vitezele nu vor fi foarte ridicate, iar rafalele vor apărea în general în a doua parte a zilei, mai ales spre seară. Sâmbătă, aerul rece va continua să fie transportat, iar rafalele de vânt se vor intensifica, urmând să atingă maximul în zona curburii Carpaților, spre 65 km/h (imaginea 1)
Vântul va mai bate și duminică, dar cu viteze mai reduse, urmând să se liniștească.
Precipitații:
Sosirea masei de aer rece ar trebui să aducă și un episod de precipitații. Acestea ar trebui să apară în principal sub formă de ploi și averse specifice primăverii. Totuși, nu e exclus să vedem pe zone restrânse și manifestări ceva mai apropiate de furtuni. Contrastul dintre cele 2 mase de aer nu este unul foarte pronunțat, așa că manifestările aduse vor fi slabe. Întrucât vorbim de sosirea aerului rece, nu e exclus să vedem poate și câteva cazuri de grindină de mici dimensiuni.

Riscul de apariție a furtunilor va fi doar pentru cazuri izolate și va apărea aproape exclusiv spre orele prânzului, când radiația solară va fi cea mai intensă. Cantitățile de precipitații vor fi unele în general reduse (5-10 litri/mp), dar ar putea ajunge la valori de 20-25 litri/mp în unele cazuri (Imaginea 2).
Nu este exclus nici scenariul fără precipitații. Există situații, în special la debutul sezonului cald, când modelările tind să exagereze efectele acestor sosiri ale maselor de aer reci. Scenariul este însă unul susținut, care apare pe majoritatea modelărilor.
Revenim cu detalii. Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

