Ploi consistente continuaSURSA: Tomer Burg

Ploi consistente continuă în statele vestice, dar și în Mediterana și chiar și în Peninsula Balcanică, sau Turcia. Aceasta deviere a ciclonilor atlantici reprezintă stralucirea acestui sezon rece care a reușit aducă un numar impresionant de luni cu excedent din Septembrie și până acum. Din păcate, în Spania și Portugalia vor continua inundații, dar fenomenul rămâne uluitor. A început într-o Europa Sudică cu mari probleme cu apa și cu o seceta puternică sau chiar extremă instalata și a reușit să o duca la excedente foarte importante care vor ține ceva timp de acum incolo, mai ales că se inregistreaza la adâncimea de 100 de cm.

De vină pentru aceasta aprovizionare uluitoare cu apa este chiar Atlanticul, datorită centrilor de presiune distorsionati. Avem anticicloni în zona Groenlandei care imping spre Sud ciclonii atlantici, care imping spre Sud Anticiclonul Azoric. În aceasta poziție deosebit de sudică, cuplajul dintre cele 2 categorii de centri de presiune (Azoricul și ciclonii) antrenează de câteva săptămâni spre Europa un rau atmosferic de mari dimensiuni care ar face până și California invidioasa.

Ecuatorul reprezintă cel mai mare și important sistem atmosferic. În imaginea de mai sus vedem apa precipitabila din zona Europei. Putem observa extinderea umiditatii atmosferice dinspre zona ecuatoriala către continentul european. Imaginea este o estimare a modelului european prelucrata de Tomer Burg, din partea PolarWx. Cu o asemenea aprovizionare cu apa, în Vestul Europei s-au rupt norii.

Inundații:

Ploi consistente continua
SURSA: Windy

Parti din Spania și Portugalia vor primi iarăși cate 200 de litri/mp într-o săptămâna, după alte 2 săptămâni cu 200 de litri/mp fiecare care au făcut că barca să fie principalul mijloc de transport. În săptămâna ce urmează, ploile vor apărea și în Sudul Frantei unde se așteaptă valori de peste 100 de litri de apa și nici România nu e departe. Ajutati de aerul rece care a fost prezent, ciclonii mediteraneeni au adus un excedent important în Sud, iar acum modelările estimează din nou ploi consistente la sfârșit de săptămâna.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.