Luna martie a adus o schimbare majoră în ceea ce privește aspectul vremii. Predominarea unui câmp de presiune ridicată în partea noastră de continent a făcut ca luna să fie aproape complet lipsită de precipitații până în ultimele zile.

Începând cu data de 27, un ciclon mediteranean a abordat țara noastră și a adus precipitații importante în mare parte din teritoriu, cele mai afectate fiind sudul și estul țării.
Ca urmare a precipitațiilor abundente în zona Carpaților Orientali, debitele ridicate ale râurilor au provocat inundații în Moldova, cel mai afectat fiind județul Vrancea, unde și pagubele materiale au fost considerabile. Solul saturat din cauza regimului pluviometric excedentar din lunile precedente, precum și topirea zăpezii de la munte au făcut ca inundațiile să fie de o mai mare amploare.

Sub aspect termic, temperaturile au fost mai scăzute decât ceea ce am fost obișnuiți în ultimii ani în această lună, în special la capitolul maximelor. Dacă în alți ani, maxime de 20-25 C sau peste erau ceva obișnuit în sudul țării, anul acesta temperaturile au avut dificultăți în a depăși 15 C. În vestul țării valorile s-au menținut în general mai ridicate, dar nici acolo nu au fost excese.
Pe partea de vegetație, situația a fost foarte diferită în sudul și estul țării, față de partea de vest și nord-vest. Persistența unui aer mai răcoros la exteriorul arcului carpatic, precum și timpul senin, au favorizat diminețile cu îngheț, iar asta a făcut ca vegetația să se dezvolte mai lent față de anii precedenți. În partea de vest a țării, vremea mai caldă, atât în această lună cât și în precedenta, a dus la o dezvoltare mai rapidă a vegetației, în unele locuri fiind chiar mult mai avansată decât în mod obișnuit.

