Centri de presiune estimati pentru Joi, 24 Septembrie 2026SURSA: WxCharts

În vreme ce Europa se luptă cu un tipar mediocru, fără multă instabilitate, în zona Oceanului Pacific se simte influența puternicului fenomen El Niño. Faza caldă a ENSO este una foarte intensă, iar asta aduce o sumedenie de consecințe, printre care putem enumera și acest sezon deosebit de ciudat de uragane din 2026. Bazinul Atlanticului reușește să aibă unul din cele mai slabe sezoane de furtuni tropicale din istorie, în care suntem deja trecuți de jumătatea lunii septembrie și nu putem vorbi de vreo furtună care să ajungă la stadiul de uragan, situație apărută pe fondul unei forfecări puternice. De partea cealaltă, Oceanul Pacific este dominat de o multitudine de sisteme tropicale, alimentate de căldura fenomenului El Niño (Imaginea 1)

Trebuie să ținem cont de faptul că vorbim de sistemele din bazinul Estic și Central al Pacificului. Există multă activitate și în bazinul vestic, acolo unde furtunile tropicale se numesc taifunuri, acestea ajungând în zona Japoniei și a Chinei. În aceste condiții, chiar și zone precum faimoasele insule Hawaii au parte de o activitate neobișnuit de intensă a uraganelor, fiind lovite deja de 2 ori în acest sezon. Primul a fost Uraganul Lala, care a sosit în august 2026, aducând cantități enorme de apă, care au dus la inundații. A fost urmat de uraganul Lowell, care a sosit la început de septembrie, lovind insulele estice și provocând o nouă serie de probleme, iar în aceste zile urmează Nolo (Imaginea 2)

Furtuna tropicală Nolo, imagine de la ora 6:10 (ora României)
SURSA: NOAA

Furtuna tropicală Nolo va avansa dinspre Sud, urmând să se intensifice pe măsură ce se apropie. Va atinge stadiul de uragan înainte ca centrul acesteia să ajungă în zona Insulei Mari din Hawaii, urmând să devină uragan major (Categoria 3) înainte de a se retrage spre Sud, iar consecințele vor fi unele extreme. Modelul european estimează cantități de precipitații de aproximativ 1500 de litri pe metru pătrat ce urmează să cadă până la finalul săptămânii, cu valori de aproximativ 600 de litri/mp pentru intervale de 24 de ore. În aceste condiții, adăposturile se vor deschide o dată cu seara zilei de astăzi, iar autoritățile locale au anunțat că vor începe organizarea curselor de autobuz gratuite pentru transportul cetățenilor către aceste adăposturi.

Zona cu vânturi uraganice, apropiată de nucleul viitorului uragan Nolo se va afla deasupra insulelor Hawaii pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, urmând ca de duminică, uraganul să părăsească regiunea, către Sud-Vest.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.