Temperatura maxima inregistrata in ziua de Miercuri, 27 Mai 2026SURSA: Administratia Nationala de Meteorologie

În aceste ultime zile, luna mai parcă a dorit să recupereze. După un debut foarte rece, în care valorile medii ajunseseră la mai bine de 2 grade sub medie, mai 2026 este într-o cursă puternică a recuperării.

Ultima lună a acestei primăveri se înscrie acum în categoria lunilor răcoroase, ajungând la mai mult de 1.5 grade peste mai 2025, cu care era la paritate în urmă cu 10 zile. Acum, aceasta este cu doar 0.6 grade sub normalul perioadei, iar media precipitațiilor a atins 60.4 litri față de un normal de 68 de litri/mp. Și nopțile au crescut dpdv al temperaturii, alungând acea senzație persistentă de frig și apropiindu-se de medie. Toate aceste detalii descriu o lună mai aflată într-o încălzire rapidă, lucru pe care îl putem observa și în ceea ce privește temperaturile.

Pe parcursul zilei de miercuri, acestea au atins valori pe care ne-ar fi fost greu să le credem la începutul lunii: 34.1 grade Celsius la Jimbolia, lângă Timișoara. Cu toate că atunci când am discutat cu privire la mai, am menționat că nu e exclus să ne apropiem de 35 de grade, trebuie să recunoaștem că și noi am fost foarte surprinși de acest drum al ultimei luni de primăvară. A fost cald și la Calafat (33.2 grade Celsius), dar și la București (31 grade Celsius), însă cel mai consistent a fost în Vest. Timișoara, Arad, Oradea și Satu-Mare au urcat ieri peste 32 de grade Celsius, pe măsură ce fluxul de aer de origine tropicală sosit din Europa de Vest a fost puternic.

Începând de astăzi, vremea se răcorește ușor o dată cu pătrunderea masei de aer polar. Căldura va reveni, însă probabil că nu o va face mai devreme de 6-7 zile.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *