excedent de precipitatiiSURSA: Tropical Tidbits

Problemele vortexului polar vor continua și structura va slabi. Aceasta situație va continua să favorizeze stationarea anticiclonilor în zonele nordice. Asta va duce la situația în care zone cunoscute pentru vremea ploioasa vor avea parte de vreme cu un cer variabil și cu precipitații foarte puține. Putem observa acest lucru în imaginea atașată, care contine estimările modelului climatic pe următoarele 2 săptămâni.

Din fericire, agricultura este foarte slabă în zone precum Islanda, Scotia sau Scandinavia. Chiar putem afirma că în aceasta iarna, faimosii cicloni islandezi (o porecla a ciclonilor temperați) aproape că nu au existat. În tot acest timp, Spania și Portugalia se ineaca în ploi. Italia și Grecia sunt alte 2 regiuni cu un excedent de precipitații foarte mare și la fel este și Turcia sau Peninsula Balcanică.

După 7 zile, Februarie 2026 este cu 0.4 grade SUB normal. Media temperaturilor a fost scăzută de valorile din timpul zilei (3.4 grade față de 4.8 media nationala), iar media precipitațiilor este de 10.1 litri dintr-o luna care ar trebui să atingă și să depaseasca normalul istoric (29 litri/mp).

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

 

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.