Temperaturi estimate pana Duminica, 23 August 2026SURSA: Tropical Tidbits

Vremea se va încălzi în țara noastră pentru restul săptămânii. În acest context, a doua jumătate a lunii august pare că nu se dezice de obiceiurile sale, aducând tot temperaturi care vor depăși pragul caniculei, însă există și schimbări, iar prin asta ne referim la tiparul care a dominat actualul anotimp cald, care pare că se va încheia în următoarele zile.

Dacă ar exista o semnătură a verii 2026 în țara noastră, aceasta ar fi fără îndoială regimul foarte cald din Câmpia de Vest. Pentru această regiune, vara actuală a fost una extrem de caldă, anomalia fiind cauzată de lipsa circulației atlantice, care a permis avansul maselor de aer sahariene în vestul Europei, la nord de Alpi, iar de acolo acesta a avansat în bazinul Pannoniei și apoi în România, în zona Câmpiei de Vest. Din acest punct de vedere, vara acestui an poate fi și un răspuns la întrebarea „Ce se întâmplă dacă se disipă curentul Atlanticului de Nord”.

Temperaturi înregistrate în iulie 2026. Diferențe față de media 1991-2020
SURSA: Climate Reanalyzer

2026 a adus o astfel de circulație, în care antrenările de aer de la vest către est au lipsit aproape complet, iar continentul european s-a împărțit în două. Aerul foarte cald a urcat dinspre zona tropicală, iar aerul rece a pătruns dinspre nord, ducând la o împărțire a continentului în două regiuni, una având parte de o vară moderată, iar cealaltă foarte caldă, si cel mai bun rezumat pentru asta este chiar luna iulie 2026 (Imaginea 2). Din păcate, în astfel de situații lipsește umiditatea, deoarece nici masele de aer polare și nici cele de origine tropicală nu aduc o aprovizionare semnificativă, iar asta se vede și la precipitații, care au fost deficitare atât în iulie, cât și în august, însă tiparul nu mai are mult.

Mase de aer polar vor pătrunde în vestul Europei începând de astăzi, urmând ca aerul cald să se uniformizeze în zona Europei de Sud-Est. Astfel, după ce temperaturile vor mai urca o dată spre 37-38 grade Celsius în Câmpia de Vest, ziua de sâmbătă ar trebui să aducă o distribuție mai uniformă a acestora, urmând ca acestea să urce până la 32-36 grade Celsius în majoritatea regiunilor, inclusiv în Câmpia de Vest. Modelările încă dezbat dacă răcirea va avea loc duminică sau vom continua să fim sub influența aerului de origine tropicală până spre jumătatea săptămânii viitoare, iar rezultatele par să depindă de multe ori chiar și de ora la care are loc procesarea. Astfel, rularea de noapte a modelelor operaționale oferă un rezultat, în timp ce rularea de zi vine cu un rezultat diferit, dar pare să existe un consens care include și modelul climatic și chiar și modelele probabilistice că va exista o anumită domolire a valului de căldură pe măsură ce ne apropiem de jumătatea săptămânii ce urmează și că acesta nu ar trebui să continue până la început de septembrie.

Așadar vreme caldă, dar cu măsură spre finalul acestei săptămâni.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

 

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

By Alex D.

Absolvent de Geofizică, pasionat de electronică și fizica atmosferei — și mai ales de înțelegerea atmosferei ca un ansamblu. Scrie prognoze și analize meteo-climatice pentru Climatologie.ro.