Am primit deseori întrebarea: “Uraganele pot ajunge în România?” Răspunsul este din fericire Nu, însă în aceste zile, natura va fi la limită.
Am vorbit în articolele trecute despre formarea unui ciclon mediteranean și ocolirea pe care acesta o va face pentru a evita anticiclonul aflat în zona Europei. Putem vedea ciclonul pe harta centrilor de presiune din prima imagine. Având o traiectorie sudică, pe coastele Africii unde temperaturile sunt ridicate, ciclonul nostru a început procesul de tropicalizare.
Tropicalizarea constă în transformarea nucleului de la unul rece, la unul cald, așa cum au uraganele. Transformarea se poate vedea și în imaginea satelitară (imaginea 2)

Fenomenul nu va avea consecințe pentru România, fiind doar un exemplu al frumuseții naturii. Ciclonul nu este unul intens, dar este spectaculos, iar în imaginea satelitară putem observa și cum ridică nisipul saharian (la granița Egipt-Libia). Ciclonii de acest tip sunt numiți “Medicane” sau “uragane mediteraneene”, însă ei apar mai degrabă pe timpul toamnei, decât primăvara. În cazul din aceste zile, viteza vântului la rafală a depășit 100 de km/h, pe parcursul zilei de Marți.
Ciclonul va continua să avanseze prin sudul Mediteranei, însă va mai pierde puțin din energie, urmând să vireze apoi spre Nord, către zona Mării Negre, de unde va contribui la episodul de ploi de la sfârșitul acestei săptămâni.
Cazul din aceste zile ne ajută să înțelegem de ce uraganele nu pot ajunge în țara noastră. Acestea au nevoie de mii de km de ape foarte calde pentru a se forma, iar cel mai mare dușman al acestora nu sunt temperaturile, ci uscatul. Europa de sud nu are condițiile pe care le regăsim în regiunea Golfului Mexicului sau în zona Caraibelor, dar putem, așa cum vedem în aceste zile să avem fenomene asemănătoare. Acesta este și motivul pentru care o altă denumire a acestui fenomen este “ciclon mediteranean asemănător celor tropicali”
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

