Inversiuni de temperatura vor avea loc in zonele inalte din apropierea lantului carpatic.
Astazi, cei care locuiesc in zone inalte au avut parte de-o vreme insorita, cu cer aproape senin si valori de temperatura ridicate. Cativa colegi de-ai nostri aflati in zone inalte din apropierea Curburii au reusit sa surprinda mai cateva cadre cu conditiile spectaculoase.

In altitudine, vremea a fost tipica mai degraba pentru luna Aprilie. Cerul senin si vremea insorita au dominat altitudinea, in vreme ce in zonele joase domneau norii si ceata.

Aceste conditii au dus la formarea unui fenomen pe care il cunoastem: Marea de nori. Totusi, e important sa intelegem ca inversiunea termica apare doar in anumite intervale. Rezultatul acesteia nu sunt temperaturi de primavara in zonele montane, ci o vreme foarte schimbatoare, cu nopti reci si zile foarte calde. Chiar asa, ceea ce va fi neobisnuit pe parcursul zilelor ce urmeaza, va fi extinderea fenomenului de-a lungul intregului lant carpatic, asa cum putem vedea si in imaginea 3:

Inversiunea va continua sa apara in zonele joase din sud si est si la inceputul saptamanii ce urmeaza, desi modelarile estimeaza ca valul de nori se va mai ridica. Totusi, tinand cont de greseala facuta pe parcursul sfarsitului de saptamana, ramane sa vedem daca putem sa credem estimarile din acest moment, care vad ridicarea plafonului de nori de Marti si pana Joi/Vineri.
Va multumim pentru ca ne urmariti!
