Schimbarea efectuată de modelări este una de bun augur. Traiectoria ciclonului mediteranean a fost modificată, iar centrul său va trece acum la sud de țara noastră, prin zona Bulgariei și a Greciei, iar această poziționare nu îi va permite acestuia să contribuie la antrenarea masei de aer rece din Europa de vest pe parcursul sfârșitului de săptămână.
Ca atare, temperaturile estimate de modelări au avut un salt observabil și sunt estimate să rămână departe de pragul de îngheț (prima imagine). Astfel, diminețile cele mai reci ar trebui să fie cele în care cerul va fi degajat de nori, așa cum este cea de Joi, 26 Martie 2026.

Totuși, dimineața zilei de mâine ar trebui să aducă valori scăzute în estul țării, unde vegetația este una întârziată, spre deosebire de vestul țării, unde multe specii de arbori sunt deja înfloriți. Va fi rece și Vineri dimineața, cu valori scăzute în jumătatea de nord a Moldovei (imagine 3)

Din păcate, riscul continuă să rămână, întrucât masa de aer rece va rămâne în continuare în vestul și centrul continentului, iar de acolo e puțin probabil să nu fie dislocată spre est. Astfel circulația ar trebui să fie una favorabilă pentru transport de aer rece și pe parcursul săptămânii viitoare.
Urmărim și revenim cu detalii. Vom discuta și despre precipitații în aceste zile, deoarece modificarea traiectoriei ciclonului a schimbat și distribuția acestora.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

