Mase de aer in Europa, Duminica, 15 Martie 2026SURSA: Windy

Ziua de Duminică, 15 Martie 2026 pare să fie una foarte activă pentru circulația europeană.

Așa cum putem vedea și mai sus, continentul european este dominat de o sumedenie de mase de aer, fiecare cu proprietăți proprii.

În vestul Europei avem o masă de aer de origine oceanică, cu valori de temperatură de până în 10 grade, aer ce a adus îngheț pe arii extinse în această dimineață, în zona Franței. O parte din aceasta a ajuns în bazinul de vest al Mării Mediterane unde este consumată de un ciclon mediteranean. În estul continentului avem o altă masă de aer de origini temperate, cu valori puțin mai ridicate în apropierea Mării Negre, iar la nord de aceasta avem o masă de aer polar, cu temperaturi zilnice în jurul pragului de 0 grade și valori nocturne probabil aproape de pragul de ger. Centrul Europei este dominat de o masă de aer cald, provenită din zona Mării Mediterane care este transportată către nord, încălzind zone vaste, din zona Italiei și până-n Estonia, în estul continentului.

Această așezare a maselor de aer este rezultatul unor centri de presiune extrem de activi. Am realizat o schiță pentru a înțelege cum de avem această dispunere spectaculoasă a temperaturilor, în imaginea 2:

Schiță privind mișcarea maselor de aer în ziua de Duminică, 15 Martie 2026
SURSA: Windy

Astfel, continentul european intră sub dominația anticiclonilor, subiect despre care am putut discuta. Atât din est, dar și din vest, centrii de presiune ridicată se extind către centrul continentului. Între aceștia, ciclonul mediteranean forțat să rămână la latitudini sudice antrenează aer. Acest aer cald aduce o vreme de mijloc de Aprilie pentru țări precum Croația, Ungaria, Slovacia și chiar pentru părți din Polonia și Statele Baltice.

Primul nostru gând când am văzut această schiță a fost să ne întrebăm dacă vasta populație a Europei realizează acest “mozaic” format de masele de aer, care aduce condiții diferite pentru atâtea regiuni. Spre exemplu, dacă le-am spune locuitorilor Croației și Ungariei că e posibil să vină înghețul, ne-ar spune probabil că suntem nebuni, în vreme ce locuitorii Italiei se întreabă când se oprește grindina, iar francezii sunt probabil curioși dacă mâine dimineață vor mai avea îngheț.

Voi ce părere credeți că au fiecare 🙂 ? Vă mulțumim pentru că ne urmăriți

🔔

Alerte Personalizate

Alege pentru ce fel de articole dorești să primești notificări pe acest dispozitiv:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *