Viteza vantului la rafala, estimata pentru Vineri, 20 Martie 2026SURSA: Windy

Vântul se va intensifica în timpul zilei, în regiunile sudice și estice, până Duminică, 22 Martie 2026.

Fenomenul va apărea datorită anticiclonilor din zona câmpiei ruse care au antrenat o masă de aer mai rece, în altitudine, în zona Peninsulei Balcanice și a Mării Negre. Contrastul dintre masa de aer și apa mării va duce la apariția fenomenului de ciclogeneză, în urma căreia se va forma un ciclon temperat în vestul mării, pe coastele Abkhaziei, Georgiei și Turciei.

În aceste condiții, vântul se va intensifica începând din această dimineață, iar vitezele vor urca până spre valori de 70 de km/h la rafală pe parcursul zilei, așa cum putem observa și în prima imagine. Lăsarea serii va duce la o domolire a fenomenului, Vântul va continua să bată, dar pe zone mult mai restrânse, urmând să se extindă din nou o dată cu ziua de Sâmbătă (A doua imagine)

Viteza vântului la rafală, estimată pentru Sâmbătă, 21 Martie 2026
SURSA: Windy

Vântul va atinge viteze similare și în această zi, cu valori maxime apropiate de ziua de Vineri (63-65 km/h), urmând să se mai liniștească din nou pe parcursul nopții de Sâmbătă spre Duminică. Și ultima zi a săptămânii va aduce o porție de vânt, dar vitezele vor fi semnificativ mai scăzute decât în prima parte a sfârșitului de săptămână (ultima imagine)

Viteza vântului la rafală estimată pentru Duminică, 22 Martie 2026
SURSA: Windy

Sosirea nopții de Duminică spre Luni va aduce o liniștire a vântului. Acesta va continua să mai bată și pe parcursul zilei de Luni, dar pe zone restrânse.

Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

🔔

Alerte Personalizate

Alege tipul de articole:
Alege regiunea de interes:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *