Modelările operaționale continuă schimbările pentru finalul acestei săptămâni. Ca atare, până când va fi gata procesarea debutului perioadei reci, putem arunca o privire pe estimarea de ansamblu. Modelul climatic american a avut o rulare de excepție în aceste săptămâni. Estimarea primei jumătăți a lui Aprilie a fost una extrem de bună și cu puține schimbări.
Așa cum putem vedea în prima imagine, avem parte de un blocaj de tip ATR sau chiar groenlandez. Anticiclonii se vor dezvolta în zona de nord a Atlanticului, în apropierea Insulelor Britanice, urmând să domine circulația europeană până spre jumătatea lunii Aprilie. Acest fenomen apare pe fondul disipării părții stratosferice a vortexului, așa cum am discutat în articolul despre Încălzirea stratosferică finală.
Aceasta permite apariția centrilor de presiune ridicată în nordul Europei, poziție din care vor antrena aer rece spre continentul european.

Acesta ar trebui să se acumuleze în Europa Centrală și de Est, urmând să aducă probabil îngheț la sol. Situația este destul de asemănătoare din acest punct de vedere cu cea din Aprilie 2025 atât ca temporizare, dar și ca intensitate, așa că rămâne să urmărim cu atenție evoluția minimelor din timpul nopților din perioada următoare. Precipitațiile ar trebui să fie excedentare în această perioadă, iar singura întrebare majoră este cea cu privire la zăpadă. Noi considerăm că șansele sunt mici să vedem strat de zăpadă depus, datorită calmului intensității vortexului, dar șansele nu sunt chiar zero barat.
Prezentul articol are scopul de a ne ajuta să înțelegem cum va evolua clima în următoarele săptămâni, deoarece această perioadă poate aduce un pic de confuzie, susținută și de “urlătorii catastrofiști”. Ne așteptăm ca perioada rece să se încheie după primele două sau poate trei săptămâni din Aprilie.
Vă mulțumim pentru că ne urmăriți!

